„`html

Îngrijirea modernă a copiilor a devenit o muncă intensă și neprevăzută

Când eram copil, ultima zi de școală aducea o bucurie imensă. Se întindeau în fața mea zece săptămâni lungi, pline de somn, călătorii și o cantitate disproporționată de înghețată.

Părinții mei, amândoi profesori, simțeau și ei acea anticipare — un sentiment pe care nu l-am mai trăit din momentul în care am împlinit 20 de ani. După ce am absolvit facultatea și am intrat în câmpul muncii, vara a devenit doar o perioadă de muncă suplimentară, ceea ce era destul de deprimant. Totuși, nu m-am simțit atât de copleșită până când nu am devenit părinte, mai ales părinte de doi copii. Atunci, perspectiva verii a început să mă umple cu o mare teamă.

În anii în care copiii mei erau mai mici și eu încă mă deplasam la birou, vara însemna organizarea unor tabere săptămânale pentru sume exorbitante — un proiect pe care de obicei îl începeam din februarie, deoarece am învățat pe calea grea că locurile se umpleau rapid.

Acum, când copiii sunt mai mari și lucrez de acasă, vara înseamnă o tabără sportivă ocazională, iar costurile sunt și mai ridicate, alături de multe săptămâni în care copiii stau prin casă în timp ce încerc să lucrez. Fiica mea spera să își găsească un loc de muncă în vara aceasta, dar opțiunile pentru copiii de 14 ani sunt rare.

Fiul meu, aproape de 11 ani, își planificase să petreacă majoritatea zilelor cu prietenii din vecinătate la piscina comunității. Anul trecut a petrecut multe după-amiezi fericite la piscină, iar eu am reușit să lucrez mult mai bine.

Piscina se află la colțul unei intersecții cunoscute pentru accidente (o locație grozavă pentru un centru comunitar, nu-i așa?), ceea ce m-a făcut să mă gândesc de două ori. Totuși, am raționat că va fi însoțit de niște copii mai mari, iar perspectiva de a merge pe jos zece pătrate și de a socializa timp de două ore era extrem de atrăgătoare.

Dacă se opreau pentru un milkshake pe drumul de întoarcere, ieșirea putea dura până la patru ore și ar fi costat în total 8,25 dolari. Comparativ, tabăra de vară de jumătate de zi ar fi costat 75 de dolari, fără a mai menționa că trebuia să găsesc tabăra, să mă înscriu, să completez o mulțime de formulare și să conduc pentru a-l duce acolo și înapoi.

În această vară, el era entuziasmat să petreacă mai multe după-amiezi fericite la piscina comunității. Apoi am aflat că copiii sub 14 ani nu mai pot merge la piscinele publice decât însoțiți de un adult de 18 ani sau mai mare. A dispărut oportunitatea de a-și exersa independența și de a se juca cu alți copii din vecinătate. A dispărut concentrarea mea. A dispărut energia mea. A dispărut timpul meu.

Decizia a fost emisă de Autoritatea de Sănătate din Oregon după ce un copil de 12 ani a murit înecat la piscina din vecinătate în vara anului 2023. Aceasta a fost, cu siguranță, o tragedie devastatoare. De asemenea, a fost primul înec fatal într-o piscină publică din Portland din 1985. Conform calculelor mele, riscul ca un copil de 10-13 ani să se înece într-o piscină publică din Portland într-o zi obișnuită este de aproximativ 0,0004%.

Având în vedere că aceste șanse sunt mult mai mici decât riscul ca fiul meu să moară într-un accident de mașină dacă l-aș conduce la piscină, este un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum. Dar, din păcate, nu este decizia mea.

„Îngrijirea intensivă” este acum termenul nostru general pentru abordarea excesiv de implicată și protectoare a părinților. Aceasta este considerată stilul dominant de parenting de astăzi — cel puțin în Statele Unite. Are rădăcini în stilul de parenting „helicopter”, dar în loc să plutească deasupra, îngrijirea intensivă implică mai multă sufocare, bazată pe credința că viața unui copil trebuie să fie complet optimizată și orchestrată de mama sau tata.

Discuțiile culturale despre aceste așa-numite „stiluri de parenting” sugerează că părinții stau în fața unei oglinzi, își probează diverse stiluri și spun: „Da, acesta! Neurotic, paranoic și perpetuu obosit scoate în evidență verdele ochilor mei!”

Când descriu originile acestor așa-numite „stiluri de parenting”, unele articole se referă vag la temeri legate de „economia modernă”, iar altele recunosc presiunea unică a părinților în secolul XXI. Totuși, narațiunea culturală generală sugerează că un grup de părinți a început să își supravegheze copiii și, apoi, au decis că acest lucru nu este suficient și s-au simțit obligați să treacă la un nivel superior de protecție.

Adevărul este, desigur, mult mai complex. Lenore Skenazy, a mișcării Free Range Kids, atribuie în mare parte apariția părinților „helicopter” temerilor legate de „pericolele străinilor”, care au început cu răpirile foarte mediatizate din anii ’80 și ’90. Comparativ cu toate celelalte pericole care ne pândesc, răpirile au fost întotdeauna, și rămân, extrem de improbabile — de aproape patru ori mai improbabile, de fapt, decât șansele de a avea gemeni conjoinți. Dar este greu de analizat statisticile atunci când fețele copiilor dispăruți te privesc de pe spatele cutiilor de lapte în timp ce mănânci cerealele de mic dejun.

Aproape în același timp, rețelele de știri 24 de ore au început să câștige popularitate, iar toate amenințările exagerate la adresa sănătății, siguranței și bunăstării copiilor noștri, care anterior erau raportate doar la anumite ore, au devenit omniprezente. Acestea au devenit, de asemenea, mai speculative și mai senzaționaliste, deoarece, hei, 24 de ore este mult timp de umplut.

Intrarea internetului, urmată de smartphone-uri, a crescut nu doar speculația și senzaționalismul, ci a permis și accesul la toate aceste așa-zise „știri” în buzunarele noastre, astfel încât să le putem consuma fără restricții.

Astăzi, trei din patru americani se îngrijorează de crimele violente „într-o mare măsură” sau „într-o măsură considerabilă”, chiar dacă acestea sunt în scădere accentuată încă din 1990. De asemenea, avem multe alte lucruri pe minte. Smartphone-urile ne-au făcut să fim mai anxioși din multe motive, de la anxietatea anticipativă a notificărilor până la perturbările somnului și frica de a rata ceva. Totul este împotriva noastră; toți ceilalți duc vieți mai bune, iar, în cei șase ani de scriere online, am observat că oamenii de pe internet pot fi foarte răi.

Dar mai este ceva! În timp ce mass-media și Big Tech ne-au alimentat anxietatea colectivă, am avut din ce în ce mai puțini oameni la care să ne întoarcem pentru sprijin. Decadelor recente le-au fost dedicate cre