Metoda tradițională de parenting care i-a făcut pe copiii mei să renunțe la ecrane

În trecut, copiii se jucau afară și își foloseau imaginația, dar vremurile s-au schimbat. La fel și copiii mei. Utilizarea necontrolată a televizoarelor inteligente și tabletelor a generat un comportament la care părinții din generația Baby Boomer s-ar fi horrorifiat. Totuși, am găsit soluția, care nu era o teorie modernă, ci pur și simplu bunul simț.

Am realizat că micuții mei nu aveau nevoie de distragere prin ecrane, ci de un parenting tradițional. Practic, eu eram problema. Copiii aveau nevoie de structură, limite și disciplină. Aceasta a fost intenția mea de la bun început, dar haosul parentingului m-a copleșit, ceea ce m-a determinat să-mi schimb valorile. Când copiii erau bebeluși, eu și soția mea ne-am promis că nu-i vom „domoli” cu timpul pe ecran, așa cum fac „părinții leneși”. Însă, după ce am avut trei copii, aspirațiile noastre ambițioase au fost înlocuite cu o disperare pentru liniște. Cu copiii au venit mai multe cheltuieli, mai mult stres și mai puțin timp pentru noi.

Am cedat și am instalat televizoare inteligente în camerele lor, oferindu-le tablete. Momentele de liniște dorite au durat puțin, iar concesia noastră a dus la o mulțime de probleme noi: copiii au devenit răsfățați și lipsiți de respect pe măsură ce creșteau, iar parentingul a devenit tot mai provocator.

Atitudinea copiilor s-a deteriorat când le-am oferit acces nelimitat la ecrane. Ce odată erau copii plini de energie, acum erau moody și obraznici, profitând de fiecare ocazie pentru a răspunde. Înainte de a avea acces nelimitat la timpul pe ecran, copiii căutau cu disperare atenția noastră, dar nimic neobișnuit pentru vârsta lor. Iubeam copiii, dar ne simțeam copleșiți și aveam nevoie de timp pentru noi. Am crezut că, renunțând la angajamentele noastre inițiale împotriva timpului pe ecran, vom găsi mai multă liniște și echilibru, dar introducerea tehnologiei a deschis ușa către noi provocări.

Au devenit mai puțin afecționați: apelurile lor pentru „Huggies” s-au transformat în „Lasă-mă în pace!”. Fiica mea a încetat să mai vină în camera noastră pentru îmbrățișări și discuții nocturne. Când mă apropam de ea, nu își lua ochii de la televizor și ignora declarațiile mele de dragoste, spunând cu frustrare: „Tati, încerc să mă uit la emisiunile mele!” Fiul meu nu mai venea să mă îmbrățișeze, ci se ferea de mine și se întorcea la „oaza” sa digitală, ignorându-mă în timp ce se concentra pe tabletă.

Interesul lor pentru joacă a dispărut: atâta timp cât fiul și fiica mea stăteau în fața televizorului sau se jucau pe tabletă, jucăriile lor erau lăsate deoparte. Nu mai aveau interes să se joace împreună, iar legătura dintre frați părea să se diminueze. Curiozitatea lor s-a evaporat. Nu mai păreau să se joace, să întrebe sau să își imagineze.

Au devenit dependenți de tehnologie: copiii nu mai erau dispuși să se auto-stimuleze și se bazau exclusiv pe timpul petrecut la ecran. Atunci când eu și soția mea am limitat accesul la tehnologie ca pedeapsă, ei urlau, se aruncau pe podea și plângeau neîncetat.

Frequent, erau negativi: se plângeau și râdeau rar. Fiul meu adesea vedea doar partea proastă a fiecărei situații, având o atitudine deznădăjduită. La opt ani, se comporta ca un adolescent moody. Energia pe care o aveau s-a risipit, la fel ca și entuziasmul lor pentru viață.

Au devenit răsfățați și leneși: orice le ceream eu și soția mea era întâmpinat cu rebeliune și combativitate. Refuzau să strângă după ei și intrau în tantrumuri la cea mai mică solicitare. Se plângeau de noi, spunând că suntem răi și că le facem viața grea pentru că ne așteptăm să își facă ordine în cameră.

Au devenit lipsiți de respect: pe lângă refuzul de a face ceea ce le ceream, copiii ne răspundeau frecvent și ne desconsiderau în discuțiile despre problemele adulților. Aveau acces liber la televizoare și puteau alege cât timp petrec la ele, astfel că le lipsea structura și direcția. Ca rezultat, se comportau ca și cum erau la egalitate cu noi.

Fiul meu a avut de suferit la școală: a rămas în urmă la aproape toate materiile, iar studiul acasă era imposibil. În momentul în care își lăsa rucsacul, se grăbea să se întoarcă în cameră pentru a viziona „emisiunile lui”. Atunci când îi spuneam că trebuie să studieze cu noi mai întâi, el răspundea cu screamuri de groază și refuza să participe.

Eu și soția mea ne-am dorit ca televizoarele și tabletele să îi țină ocupați pe copii și să ne ofere o pauză de la provocările zilnice ale creșterii copiilor și gestionării responsabilităților. Însă timpul nelimitat petrecut în fața ecranelor le dăunează, iar eu am realizat că trebuie să fac o schimbare.

Întoarcerea la valorile tradiționale de parenting

Comportamentul îngrijorător al copiilor mei a fost evident, iar momentul în care a început totul a fost atunci când le-am permis acces nelimitat la ecrane. Am realizat că am încălcat toate valorile pe care le aveam ca părinte și că micuții pierdeau ocazia de a primi îndrumarea esențială pentru a deveni adulți funcționali. Cu această revelație, m-am angajat să depun un efort suplimentar în îndatoririle mele parentale pentru a inversa daunele cauzate de excesul de timp petrecut la ecran.

Modificările în privința timpului petrecut la ecran au fost rapide și au venit în pași: 1. Am limitat drastic timpul de ecran. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să restricționez accesul la ecrane. Nu mai aveau acces la tablete și televizoare oricând doreau, iar am instituit reguli tehnologice. Copiii nu mai aveau acces la tablete în timpul săptămânii, iar timpul lor era limitat la două ore pe zi în weekend. Am limitat timpul petrecut la televizor între orele 19:00 și 21:00 în timpul săptămânii și între 19:00 și 22:00 în weekenduri.

2. Mi-am structurat ziua lor. Ambii copii erau acum așteptați să facă mici ordine în casă după orele de școală și să își curețe camerele înainte de culcare. Am instituit un timp pentru creativitate. În timpul pe care ar fi petrecut de obicei pe tablete, stăteau acum la masa din bucătărie să deseneze, să coloreze sau să scrie împreună.

3. Am întărit respectul. Copiii dezvoltaseră o tendință de a riposta la mine și soția mea, așa că am pus piciorul în prag. Când ne vorbeau lipsit de respect, interveneam imediat. Erau așteptați să-și ceară scuze, iar, dacă era vorba de o situație