Acasă Blog Pagina 250

Atacantul dorit de FCSB, aproape de o realizare importantă în carieră

0

Atacantul dorit de FCSB, aproape de o realizare importantă în carieră

Există viață și după FCSB. În ultimii ani, mulți jucători au ajuns la o situație mai bună, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar, după ce au încheiat socotelile cu formația patronată de Gigi Becali.

Italianul Andrea Compagno (30 de ani) a fost cel mai bun exemplu, în acest sens. Sport.ro a arătat cum fostul vârf al roș-albaștrilor a dat lovitura carierei, în octombrie 2025, la 20 de luni după ce a fost vândut de FCSB, în schimbul unei sume ridicole: 120.000 de euro. Cazul Compagno nu este unul izolat. Un alt fost atacant al roș-albaștrilor este pe cale să aibă o mare performanță, la mai puțin de un an după ce a părăsit Superliga noastră.

Jordan Gele joacă barajul promovării, în Qatar. În februarie 2025, Gigi Becali a făcut o mutare cel puțin bizară: l-a luat pe Jordan Gele, de la Unirea Slobozia. „Cred că am luat cel mai tare atacant străin care a jucat vreodată în România! Așa ceva… atacant… Se învârtea de parcă e titirez la înălțimea lui. Și tehnică, și viteză, și forță. Ăsta e Lewandowski. El nu doar că e buldozer. E buldozer Ferrari!” a spus Gigi Becali.

Cifrele lui Jordan Gele, la FCSB, vorbesc de la sine: 12 meciuri, 1 gol, 2 pase de gol și un total de 346 de minute pe teren. Această mutare neinspirată a produs și o „gaură” în bugetul FCSB-ului. Gigi Becali a admis: „I-am dat drumul liber și i-am dat bani să plece”. La scurt timp după ce a reziliat contractul cu campioana României, Jordan Gele (33 de ani) a semnat cu Al-Kharitiyath, formație din liga a doua din Qatar.

Totuși, Gele a ajuns la mai bine. Pe lângă faptul că a încasat petrodolarii arabilor, în ultimul an, el este pe cale să dea lovitura și din punct de vedere sportiv. Vineri, de la ora 19:00, ora României, Jordan Gele va juca barajul de promovare în Qatar Stars League, în meciul Al-Shahaniya – Al-Kharitiyath. Învingătoarea își va câștiga locul în viitorul sezon din prima ligă.

Părinții cu 11 trăsături rare au relații mai bune cu copiii adulți

0

Părinții cu 11 trăsături rare au relații mai bune cu copiii adulți

Pe măsură ce dinamica unei familii se schimbă, experiențele și stresurile de-a lungul timpului pot fi extrem de dificile pentru părinți să mențină o relație sănătoasă cu copiii lor pe măsură ce aceștia devin adulți. Desprinderea de identitatea adolescentă a copiilor este o problemă comună pentru părinți.

Părinții cu anumite trăsături rare tind să aibă cele mai bune relații cu copiii adulți, deoarece legătura lor se bazează pe încredere, dragoste necondiționată și respect. De la gestionarea conflictelor, la a fi un sprijin emoțional, părinții cei mai sănătoși nu sunt perfecți, ci doar constanți.

Părinții cu 11 trăsături rare au cele mai bune relații cu copiii adulți:

1. Sunt de încredere. Când părinții arată că sunt de încredere, acest lucru poate face o mare diferență într-o relație sănătoasă. Ei nu-și vor vinde niciodată secretele copiilor pentru atenție și nu-i vor judeca pentru exprimarea emoțiilor. Încrederea este esențială și nu se dezvoltă peste noapte.

2. Respectă limitele copiilor. Autoarea Anne Katherine explică în cartea sa „Boundaries: Where You End and I Begin” că limitele sănătoase sunt cheia pentru o dinamică familială echilibrată. Părinții care își respectă propriile nevoi și sănătatea emoțională contribuie la bunăstarea relației.

3. Sunt flexibili și deschiși la schimbare. Părinții trebuie să adopte o anumită flexibilitate emoțională pentru a proteja bunăstarea emoțională a lor și a copiilor. Aceasta implică empatie și ascultare, chiar și atunci când nu sunt de acord.

4. Sunt empatici. Părinții empatici ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale în copiii lor. Această empatie favorizează comunicarea și înțelegerea reciprocă, chiar și în circumstanțe stresante.

5. Valorează momentele mici de recunoștință. Pe măsură ce copiii devin adulți, părinții apreciază momentele scurte petrecute împreună. Aceasta se traduce prin respectarea distanței și evitarea criticilor neprovocate.

6. Sunt emoțional constanți. Consistența emoțională oferă un fundament sigur pentru părinți și copii. Aceasta permite exprimarea emoțiilor și comunicarea onestă, protejând sănătatea emoțională în relație.

7. Sunt fiabili. Părinții care se angajează să fie fiabili contribuie la formarea unei relații sănătoase. Un studiu a arătat că ratele depresiei scad semnificativ în rândul copiilor cu părinți susținători.

8. Sunt deschiși la minte și acceptanți. Părinții buni evită judecata și mentalitățile critice, acceptând schimbarea și vulnerabilitatea. Aceasta le permite să sărbătorească autenticitatea copiilor lor.

9. Sunt mari ascultători. Părinții care cultivă o atmosferă de ascultare activă și comunicare deschisă ajută la prevenirea resentimentelor. Aceasta oferă un spațiu sigur pentru exprimarea preocupărilor.

10. Își asumă responsabilitatea pentru greșelile lor. Părinții care își recunosc greșelile, în loc să dea vina, construiesc o fundație de încredere. Aceasta permite copiilor să se deschidă și să ceară susținere.

11. Sunt afectuoși. Părinții care oferă afecțiune și apreciere dezvoltă relații puternice cu copiii lor. Această afecțiune este esențială pentru menținerea legăturilor sănătoase în familie.

Pîslaru prezintă strategia anti-sărăcie: locuri de muncă bine plătite sunt esențiale

0

Pîslaru prezintă strategia anti-sărăcie: locuri de muncă bine plătite sunt esențiale

România a început elaborarea unei strategii naționale anti-sărăcie și de consolidare a incluziunii sociale, fiind prima țară din UE care răspunde concret apelului european în acest sens.

Anunțul a fost făcut joi de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, care a avertizat că aproape unul din cinci români trăiește la limita sărăciei. Potrivit acestuia, România este prima țară membră UE care a inițiat demersurile pentru elaborarea unei strategii naționale anti-sărăcie și de consolidare a incluziunii sociale.

„Ieri am adoptat prin ordin de ministru demararea elaborării strategiei anti-sărăcie a României și, tot ieri, mulțumită colegilor mei din minister, am depus fișa de proiect în vederea obținerii unei finanțări de aproximativ 3 milioane de euro din Programul de Asistență Tehnică 2021-2027 pentru tot parcursul de elaborare. Vă mărturisesc, într-o notă puțin formală, că este bine să și centrezi, să dai și cu capul, în sensul că, pe partea legată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, deja am pus la dispoziție și vom lansa în luna iunie apelul pentru tot ce înseamnă roadmapul sau foaia de parcurs 2028-2034, deci următorul cadru financiar multianual.”

„Avem evaluarea programelor de asistență socială și a proiectelor finanțate din fonduri europene, analiza națională privind nevoile din domeniul excluziunii sociale, elaborarea strategiei naționale anti-sărăcie, consultările cu partenerii sociali, mecanismul de monitorizare și un comitet de coordonare și monitorizare înființat ieri, cu ocazia acelui ordin,” a mai spus Pîslaru.

Ministrul interimar al Muncii a mai spus că, în urmă cu 10 ani, în calitate tot de ministru al Muncii, a adoptat ceea ce se numea Planul Național Anti-Sărăcie. „Reducerea sărăciei pleacă de la o problemă factuală. Aproape unul din cinci români trăiește la limita sărăciei. Depinde de modul în care măsurăm, dar este foarte important să înțelegem ce înseamnă acest lucru: participare redusă la piața muncii, probleme de sănătate, costuri sociale mari și pierdere de capital uman.”

„Avem 19,2% tineri care nu sunt în acest moment în educație formală sau într-un loc de muncă. O problemă pe care o cunoaștem de ceva vreme, eu am mai vorbit despre ea, este problema tinerilor invizibili din această țară, pe care nu îi regăsim, de fapt, țintiți bine de nicio politică publică. Avem mai multe demersuri în acest moment care ar trebui să facă acest lucru și sperăm ca și stabilirea unei strategii integrate să fie utilă,” a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, România are o problemă privind speranța de viață sănătoasă la 65 de ani, ceea ce impune măsuri serioase în sistemul public de sănătate, a adăugat Pîslaru. „Avem în același timp o problemă majoră cu partea legată de sărăcie și modul în care copiii trăiesc în vulnerabilitate. Cunoașteți foarte bine faptul că mai multe analize au reliefat, inclusiv în fundamentarea garanției pentru copii, în planul de acțiune pe care România l-a adoptat, că avem aproximativ un milion de copii care trăiesc în diverse forme de vulnerabilitate și risc de excluziune socială.”

„Toate aceste lucruri, ca paradigmă, sunt lucruri pe care până acum guvernele au încercat să le trateze mai degrabă cu sume de bani pe care le-au împărțit, acele transferuri, așa cum sunt ele numite. Transferurile, ca să fie foarte clar, își au efectul, adică sunt niște măsuri utile de politică socială, dar nu sunt suficiente,” a mai spus ministrul.

În opinia sa, dacă ne uităm la o strategie, un plan al României pentru reducerea sărăciei, trebuie să ne uităm la faptul că „avem un potențial enorm în acest moment, de circa 19% din populație, care nu este activat în economie.”

„Despre asta vorbește strategia europeană. Principalul lucru despre care vorbește strategia europeană, care aș zice că este o chestiune mai degrabă socială, vorbește despre nevoia de investiție în capitalul uman, despre nevoia activării persoanelor pe piața forței de muncă. (…) Prima zonă care este crucială este legată de accesul la locuri de muncă de calitate și activarea persoanelor aflate în vulnerabilitate.”

„Pentru acest lucru, trebuie să ieșim din paradigma actuală, în care discutăm despre persoane care se află în șomaj. Știți că aceasta este principala preocupare a serviciului public de ocupare, să se uite la șomeri și să găsească locuri de muncă. Ce spune strategia europeană? Spune să ne uităm la o activare în sens mult mai larg, de la zona de intervenție timpurie până la modul în care lucrăm cu tinerii și apoi cu toate persoanele care trebuie să poată să aibă locuri de muncă, dar nu numai locuri de muncă, ci locuri de muncă bine plătite,” a adăugat Pîslaru.

10 ani am muncit în Canada — pe șantiere, în fabrici, la abator. Trimiteam lunar 1.000 de euro acasă, în Bucovina. Pentru mama și fratele meu, Relu.

0

Mă numesc Vasile. Am 47 de ani. Am o singură rugăminte la cei care citesc — citiți până la capăt, chiar dacă doare.

Am plecat în Canada în 2014. Aveam 37 de ani, divorțat, fără copii, fără perspective. Lucram ca lăcătuș-mecanic la o fostă fabrică din Suceava care se închisese. Salariul de 1.800 de lei nu îmi ajungea pentru nimic.

Am plecat cu un autobuz din Suceava. Am ajuns în Toronto cu 800 de euro în buzunar. Un văr îndepărtat mi-a dat un loc pe o canapea, două luni. Apoi mi-am găsit primul job — pe un șantier, ridicând cărămizi.

10 ani.

10 ani am muncit pe șantiere, în fabrici, la abator în Brampton, în depozite Amazon. Am locuit în camere închiriate cu alți români — câte 5 într-un apartament. Am mâncat ieftin. Nu am ieșit niciodată în club. Nu am avut prietenă serioasă. Nu am călătorit. Eu eram acolo cu un singur scop — să trimit bani acasă, mamei.

Mama, Doamna Floarea, avea 71 de ani când am plecat eu. Tata murise în 2009. Mama rămăsese singură în casa noastră din satul Bobalna, județul Suceava. Casă veche, cu 4 camere, grădină, livadă, fântână. Casa în care m-am născut.

Avea cu ea pe Relu, fratele meu mai mare, în vârstă de 41 de ani la plecarea mea. Relu nu plecase niciodată din sat. Lucrase puțin la o fermă, apoi nu mai lucrase. Bea. Bea mult. Asta era problema lui de 20 de ani.

Înainte să plec, l-am chemat pe Relu la mine. „Frate, eu plec. Tu rămâi cu mama. Ai grijă de ea. Eu trimit bani lunar — pensia ei e mică, eu am să te ajut. Te rog, jură-mi că o îngrijești.”

A jurat. A plâns. „Vasile, frate, eu n-am fost mereu cum ai vrut tu să fiu. Dar pentru mama — jur. Pentru mama, îmi schimb viața.”

L-am crezut.

În cei 10 ani, am trimis 1.000 de euro pe lună. 12.000 pe an. 120.000 de euro în total.

Vorbeam cu Relu de două ori pe săptămână, prin WhatsApp. Mama vorbea mai puțin — îmbătrânea, surzea, nu se descurca cu telefonul. Dar Relu mă liniștea.

„Frate, mama e bine. A făcut malai cu brânză aseară, a întrebat de tine. Casa e bună, am pus țiglă nouă cu banii pe care i-ai trimis. Stai tu acolo, muncește, nu-ți face griji.”

Întrebam de detalii. Mereu îmi răspundea cu detalii care părea să se țină.

„Mama merge la doctor săptămâna viitoare, are tensiune mare.” „Am cumpărat lemne pentru iarnă, cu banii pe care i-ai trimis.” „Mama îți zice să mănânci, că ești slab.”

Toate erau minciuni.

În iunie anul trecut, am hotărât să mă întorc. Aveam 47 de ani. Eram epuizat. Voiam să stau ultimii ani din viața mamei lângă ea, să o îngrijesc eu, să o duc la doctor.

Am mai trimis ultimii 5.000 de euro pentru „pregătirea casei pentru întoarcerea ta”, așa îmi zisese Relu.

Pe 12 iulie am ajuns în Suceava. Cu un taxi am mers până în Bobalna, 40 de km. Aveam o valiză și o geantă mare cu cadouri — pentru mama, parfumuri, eșarfe, bomboane. Pentru Relu, o ceasornicărie nouă.

Taxiul m-a lăsat la poarta casei. Am stat un minut și am privit-o.

Ceva nu era în ordine.

Poarta era alta — vopsită albastru, cu un model nou. Gardul era nou, din lemn lăcuit. În curte era parcată o mașină — Audi, gri.

Am sunat la sonerie. Casa mea nu avea sonerie când plecasem. Acum avea.

A ieșit din casă un bărbat de vreo 50 de ani, cu o femeie după el. „Da? Vă rog?”

„Bună ziua. Eu sunt Vasile Tomescu. Asta e casa mea. Casa familiei mele. Locuiește mama mea aici, Doamna Floarea.”

Bărbatul s-a oprit. M-a privit ciudat. „Domnule… eu am cumpărat casa asta acum 3 ani. De la Relu Tomescu. Aveți act?”

Am simțit cum mi se taie picioarele. M-am sprijinit de poartă.

„Cum… acum 3 ani?”

„Da, domnule. În septembrie 2022. Am actele la cartea funciară. Sunt corecte. Am plătit 95.000 de euro.”

95.000 de euro. Pentru o casă care valora minim 130.000.

„Și mama? Și Relu? Unde sunt?”

„Domnule, eu nu știu. Relu Tomescu a vândut, a luat banii, a plecat. Mama dumneavoastră nu locuia aici de pe atunci. Eram aici doar eu cu nevasta. Cumpărasem casa goală.”

Am stat 5 minute pe trotuar, fără să mai pot vorbi. Apoi l-am rugat pe taxi să mă ducă la Toni, vechiul vecin.

Toni mi-a deschis. M-a îmbrățișat. Apoi a privit în pământ.

„Vasile, frate, treci înăuntru. Trebuie să-ți spun lucruri care n-am avut tăria să-ți le spun la telefon.”

A povestit.

În 2021, la 8 luni după ce împlinisem 70 de ani de căsătorie cu casa noastră, mama a făcut un AVC. Mic. A rămas pe scaun cu rotile, cu jumătate de corp paralizat. Avea nevoie de îngrijire 24/24.

Relu nu a vrut să o îngrijească. „Tată, eu nu pot. Nu am răbdare. Eu beau, ea miroase a urină — nu pot.”

În 2022, Relu a băgat-o pe mama la un azil din Suceava — Azilul de Vârstnici „Speranța”, o clădire veche în periferie. A plătit cu pensia ei. A semnat actele ca îngrijitor legal.

Apoi, la 4 luni distanță, a vândut casa. 95.000 de euro cash. A plecat în Iași — i s-a dus vorba că trăia la o garsonieră, beat permanent, cu femei plătite, jucând la pariuri.

Toți banii pe care eu îi trimisesem 10 ani — 120.000 de euro — Relu îi luase, îi cheltuise. Pentru băutură. Pentru pariuri. Pentru femei. Pentru tot ce nu însemna mama.

Eu credeam, în Canada, că cele mii de euro fac din mama o femeie îngrijită, sănătoasă, bine.

În realitate, mama era de 3 ani într-un azil pe care nu îl mai văzusem niciodată, abandonată chiar și de fiul care plătea bani.

„Toni, unde e azilul?”

„Speranța. La Suceava. Lângă cartierul Burdujeni. Mergi acolo, Vasile. Ea te așteaptă. Te-a întrebat de tine în fiecare săptămână, 3 ani. Eu am fost de două ori la ea — n-am avut puterea mai des. Plângeam ore după aia.”

Am condus 40 de km până la Suceava. Mâinile îmi tremurau pe volan.

Azilul era o clădire gri, cu 3 etaje. Mirosea a urină și dezinfectant de la intrare. La recepție, am întrebat de Doamna Floarea Tomescu. Asistenta m-a privit lung.

„Sunteți rudă, domnule?”

„Sunt fiul ei. Vasile.”

„Vasile, fiul din Canada?”

„Da.”

A făcut ochii mari. „Doamne… mama dumneavoastră vorbește de dumneavoastră zilnic. De 3 ani. Niciodată nu am crezut că o să vă văd. Veniți. Camera 207.”

Am urcat. Coridor lung, gri, cu uși identice. Pacienți pe scaune cu rotile, mulți cu privirea goală. Asistenta a deschis ușa camerei 207.

În pat, lângă fereastră, o femeie mică, slabă, albă la păr, privea pe geam. Nu am recunoscut-o din prima.

„Mamă?”

S-a întors încet. M-a privit lung. Apoi în ochii ei goi s-a aprins ceva.

„Vasile? Băiatul mamii? Tu ești?”

Am căzut în genunchi lângă pat. Am plâns cum nu am plâns niciodată în viața mea. Mama îmi mângâia capul cu mâna ei slabă, paralizată parțial. Plângea și ea, dar fără sunet.

„Băiatul mamii… ai venit în sfârșit. Știam eu că vii. Le-am spus tot timpul. «Vine Vasile. O să vină Vasile.»”

Am stat cu mama toată după-amiaza. I-am ținut mâna. I-am spus tot — că am venit pentru totdeauna, că nu mai plec nicăieri, că o iau de aici. A plâns. A râs. M-a privit ca pe o nălucă.

Mai târziu, asistenta mi-a povestit. Mama era acolo de 3 ani. La început, săptămânal, întreba „a sunat Vasile?”. Apoi, lunar. Apoi, doar din când în când. Crezuse că am uitat de ea.

Relu venise o singură dată — să o aducă la azil. Apoi nu a mai venit niciodată. Pensia mamei mergea automat la azil — atât. Niciun ban în plus pentru îngrijire suplimentară. Niciun pachet. Niciun telefon de Crăciun.

L-am căutat pe Relu. L-am găsit într-o săptămână, în Iași, într-o garsonieră de 18 mp, plătită cu chirie de o femeie pe care nu o cunoșteam. Era distrus. Slăbit. Galben la față. Avea ciroză avansată — i-am văzut în farmacie cumpărând pastile.

Când m-a văzut, a încercat să fugă. L-am prins de guler.

„Relu, unde sunt 120.000 de euro?”

„S-au dus, frate. Pe pariuri. Pe Lotto. Pe whisky. Pe femei. S-au dus.”

„Și mama? De ce ai băgat-o la azil și ai plecat?”

A plâns. „Frate, n-am putut. Mama nu mai era om. Era o povară. Eu nu sunt ca tine. Tu ești om bun. Eu sunt om rău. Așa am fost mereu.”

Voiam să-l bat. Voiam să-l omor. Apoi m-am uitat la el — la epava aia de om care fusese fratele meu — și am înțeles că viața îl pedepsise deja mai rău decât aș putea eu vreodată.

L-am lăsat acolo. Am plecat fără să spun un cuvânt.

Am scos-o pe mama din azil în săptămâna următoare. Am închiriat un apartament la 2 camere în Suceava, lângă spital. Am angajat o îngrijitoare pentru zilele când eu sunt la lucru — m-am angajat la o fabrică de mobilă, salariu modest, dar acasă, în țara mea.

Mama mă întreabă uneori: „Vasile, de unde ai bani de toate astea?”

„Am economisit, mamă. Pe lângă banii pe care i-am trimis lui Relu. Am pus deoparte.”

E o minciună. Nu am economisit nimic. Tot ce aveam — vreo 4.000 de dolari — am cheltuit în prima lună pe apartament, mobilă, doctori, medicamente.

Dar nu îi spun mamei adevărul. Nu trebuie să afle că fiul în care a avut încredere a furat-o 10 ani.

Am 47 de ani. Nu am casă. Nu am economii. Nu am familie. Am salariul de 3.500 de lei net la fabrica de mobilă. Pe ăsta îl împart între chirie, mâncare, medicamente pentru mama, salariul îngrijitoarei.

Dar o am pe mama. Vie. Lângă mine. În fiecare seară.

Stăm la masă, îi citesc Biblia, mă uit la ea cum mănâncă. Îmi povestește despre tata, despre copilăria mea, despre vremuri pe care nu le mai are nimeni.

Relu a murit luna trecută. Ciroză. Nu am fost la înmormântare.

Mama m-a întrebat: „Unde e Relu, băiete?”

„E plecat, mamă. Departe.”

O altă minciună. Dar sunt minciuni care protejează. Mama nu trebuie să afle că fiul ei a murit singur, sărac, în garsoniera de 18 mp, fără să fi sunat-o niciodată în 3 ani.

Am învățat un lucru pe care vreau să-l las celor care citesc, mai ales celor care au plecat în străinătate să trimită bani acasă: nu poți avea grijă de cei dragi de la distanță. Banii trimiși nu înlocuiesc prezența. Iar încrederea oarbă într-un om de lângă ei poate fi cea mai mare greșeală a vieții tale.

10 ani din viața mea — pierdute. 120.000 de euro — pierduți. O casă a familiei — pierdută. Un frate — pierdut, deși mai bine să rămână pierdut.

Dar mama e aici. În camera ei mică, cu mâncare caldă, cu cineva care o iubește lângă ea.

Și asta valorează mai mult decât 120.000 de euro.

Mai mult decât o casă.

Mai mult decât 10 ani de viață trăită într-un cont bancar pe care niciodată nu am știut că e gol.


Această poveste este ficțiune inspirată din realitatea sutelor de mii de români plecați în străinătate pentru a-și întreține familiile rămase acasă. Numele, personajele și detaliile au fost modificate. Datele despre fenomenul abandonului bătrânilor în aziluri și fraudele familiale reflectă rapoarte publice ale Direcției de Asistență Socială.

Real Madrid ia primele măsuri după altercația dintre Valverde și Tchouaméni

0

Real Madrid ia primele măsuri după altercația dintre Valverde și Tchouaméni

Real Madrid încheie sezonul în genunchi din punct de vedere sportiv și se face și de râs! Pentru că ceea ce s-a întâmplat astăzi, cu bătaia în care au fost implicați Federico Valverde și Aurélien Tchouaméni, e de noaptea minții!

Presa spaniolă e în alertă maximă după acest incident deosebit de grav. Conflictul a început de ieri și a luat amploare astăzi. Potrivit jurnaliștilor iberici, Valverde și Tchouaméni s-au „ciocnit“, ieri, într-o primă fază. Conflictul n-a degenrat, totuși, la antrenamentul de miercuri. Dar astăzi, când cei doi „cocoși“ s-au văzut din nou, lucrurile au scăpat de sub control.

Valverde a refuzat să dea mâna cu Tchouaméni, când cei doi au ajuns la baza Realului. Apoi, au fost niște discuții mai aprinse pe teren. Iar „explozia“ s-a petrecut în vestiar, după terminarea ședinței de pregătire. Aici, Valverde și Tchouaméni au sărit la bătaie, sub ochii colegilor.

De remarcat că Valverde a ajuns la spital, după acest incident, dar nu din cauza unei lovituri încasate. Jucătorul din Uruguay și-a pierdut echilibrul, a căzut și, în cădere, s-a lovit cu capul de o masă. De aceea, a fost dus la spital pentru ca rana să fie închisă.

Șefii Realului au intervenit prompt: „Nimeni nu pleacă acasă!“ Știrea cu bătaia Valverde – Tchouaméni a circulat cu „viteza luminii“. Imediat, Real a deschis o procedură disciplinară împotriva celor doi bătăuși. Dar nici ceilalți jucători n-au scăpat fără să fie afectați de acest incident.

Potrivit Marca, șefii Realului le-au interzis jucătorilor să plece acasă, după terminarea antrenamentului. Tot lotul a rămas la baza de la Valdebebas, unde a sosit și CEO-ul clubului, José Ángel Sánchez. La scurt timp, a fost convocată o celulă de criză. Adică, o ședință cu participarea jucătorilor.

Acest scandal a venit în cel mai prost moment posibil, în condițiile în care, duminică (ora 22:00), e programat derby-ul Barcelona – Real Madrid.

Cele mai spectaculoase plaje din lume în 2026: o plajă din Grecia pe locul doi

0

Cele mai spectaculoase plaje din lume în 2026: o plajă din Grecia pe locul doi

Mai multe plaje din Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Franța și Irlanda se regăsesc în top 50 mondial al celor mai spectaculoase plaje din lume, realizat în 2026, relatează Euronews.

Clasamentul „World’s 50 Best Beaches” evidențiază acele locuri care impresionează prin ape de un albastru intens, peisaje spectaculoase și un grad redus de aglomerație. Pe primul loc la nivel global a fost desemnată plaja Entalula din Filipine, situată pe insula Palawan. Accesibilă doar cu barca, aceasta rămâne ferită de turismul de masă, fiind apreciată pentru stâncile de calcar și apele limpezi.

Dintre cele 50 de plaje incluse în top, 11 sunt din Europa. Cea mai bine clasată este plaja Fteri din Grecia, care ocupă locul al doilea la nivel mondial. Situată pe insula Kefalonia, plaja se află într-un golf izolat și poate fi accesată doar pe mare sau printr-un traseu dificil. Potrivit realizatorilor clasamentului, „frumusețea neatinsă și atmosfera liniștită o transformă într-un refugiu pentru cei care caută relaxare și conexiune cu natura”.

O singură plajă europeană a intrat în top 10, iar următoarea clasată este Cala Macarella din Menorca, Spania, pe locul 12. Forma de potcoavă a golfului face ca apele să fie calme pe tot parcursul anului. Pe locul 18 se află Cala Dei Gabbiani din Sardinia, Italia, remarcată pentru apa cristalină și peisajul spectaculos dominat de stânci de calcar.

Plaja Kaputaș din Turcia ocupă locul 29 și este apreciată pentru amplasarea sa la baza unui canion și culoarea intensă a apei. Top cinci al plajelor europene este completat de Porto Katsiki, din Grecia, una dintre cele mai cunoscute plaje de pe insula Lefkada, renumită pentru stâncile abrupte și culoarea apei.

Lista completă a plajelor din Europa incluse în top:

Fteri Beach, Kefalonia, Grecia (locul 2)

Cala Macarella, Menorca, Spania (locul 12)

Cala Dei Gabbiani, Sardinia, Italia (locul 18)

Kaputaș Beach, Coasta Turcoaz, Turcia (locul 29)

Porto Katsiki, Lefkada, Grecia (locul 34)

Santa Giulia, Corsica, Franța (locul 35)

Playa Cofete, Fuerteventura, Spania (locul 39)

Praia da Falésia, Algarve, Portugalia (locul 43)

Porto Timoni, Corfu, Grecia (locul 46)

La Pelosa, Sardinia, Italia (locul 48)

Keem Beach, County Mayo, Irlanda (locul 50)

Topul „World’s 50 Best Beaches” este realizat pe baza voturilor și nominalizărilor a peste 1.000 de specialiști din industrie, inclusiv jurnaliști de turism, influenceri și agenți de turism. Plajele sunt evaluate în funcție de mai multe criterii, printre care unicitatea peisajului, claritatea apei, șansele de a observa fauna sălbatică, condițiile pentru înot și nivelul de aglomerație. De asemenea, sunt favorizate destinațiile cât mai puțin afectate de intervenția umană.

Copiii cu ADHD care reușesc au părinți care au făcut aceste 5 lucruri

0

Copiii cu ADHD care reușesc au părinți care au făcut aceste 5 lucruri

Tranziția la liceu este destul de dificilă, iar copiii care se confruntă cu ADHD și abilități de funcționare executivă au și mai mult de furcă.

Când copilul tău era mic, probabil că erai mult mai implicat în activitățile școlare și în asigurarea că își îndeplinește temele și proiectele. Dar, la liceu, responsabilitatea pentru activitățile academice și gestionarea timpului se mută mai mult către adolescent și mai puțin către tine, așa cum ar trebui. Din fericire, există câteva moduri esențiale de a sprijini adolescentul tău cu ADHD și de a-l ajuta să-și consolideze competențele de funcționare executivă. Copiii cu ADHD care ajung să aibă succes în viață au părinți care au făcut următoarele 5 lucruri:

1. Părinții lor au colaborat cu ei pentru a face un „plan de acțiune”

Colaborează cu copilul tău pentru a găsi soluții posibile la problemele comune. Ești mai probabil să obții acceptul adolescentului tău dacă lucrezi împreună cu el, în loc să-i spui doar ce vrei să facă. Cere opinia copilului tău cu privire la locurile unde ar putea avea nevoie de ajutor suplimentar și colaborează pentru a aborda problema. Începe cu una sau două dintre cele mai importante provocări și lucrează asupra acestora înainte de a aborda alte provocări. Ține cont că ceea ce crezi tu că este o soluție bună s-ar putea să nu funcționeze pentru el sau să nu se întâmple imediat. Fii pregătit să faci ajustări și să încerci lucruri noi. Dacă ceva nu funcționează, nu este un eșec. La fel ca în majoritatea lucrurilor din viață, sprijinirea copilului tău este un proces de încercare și eroare. Așadar, continuă și vei găsi o soluție care funcționează.

2. Părinții lor au tranziționat treptat gestionarea timpului către copilul lor

Până la liceu, majoritatea copiilor sunt capabili să își gestioneze timpul într-un mod rezonabil. De exemplu, dacă ai fost ceasul deșteptător al copilului tău în școala generală, este timpul să te retragi și să le oferi acestora responsabilitatea de a se trezi și de a merge la culcare. Poți fi întotdeauna un backup, dar ei ar trebui să aibă un ceas deșteptător (sau două) și să învețe valoarea de a se trezi la timp și cum să o facă. Similar, adolescentul tău ar trebui să aibă un control asupra momentului în care își începe temele. Amânarea acestora până după cină s-ar putea să nu fie cea mai bună opțiune, deoarece poate duce la frustrare, copleșire și la statul târziu pentru a termina. Lucrează cu copilul tău la un program rezonabil după școală care este adecvat vârstei și ia în considerare celelalte activități și nevoile altor membri ai familiei. Odată ce ai un plan funcțional, sprijină-ți copilul în respectarea programului convenit. Verifică cu el cum merge și ajustează-l după cum este necesar. Oferă-le alarme, note autocolante, liste zilnice de sarcini sau orice altceva care îi va ajuta să își gestioneze timpul independent.

3. Părinții lor i-au ajutat pe copiii cu ADHD să împartă timpul în bucăți mai mici

Când copiii cu ADHD sunt însărcinați cu un proiect mare, s-ar putea să se simtă atât de copleșiți încât nu vor ști de unde să înceapă. Sarcinile mari par inconfortabile, înfricoșătoare sau chiar imposibile la început. Explică-i copilului tău că acest lucru este normal și că și adulții trec prin sentimente similare. Arată-i adolescentului tău cum să abordeze un proiect mare împărțindu-l în părți mai mici, mai gestionabile. Finalizarea unei mici bucăți de lucru de fiecare dată îi va ajuta pe copii să simtă că fac progrese. De asemenea, îi va ajuta să treacă de la o mentalitate negativă („Nu pot face asta!”) la una pozitivă („Am terminat conturul eseului meu, așa că acum pot progresa la primul paragraf”). Împărțirea lucrurilor este un mare constructor de încredere.

4. Părinții lor au oferit stimulente semnificative

Pentru a încuraja adolescentul să își gestioneze timpul, să țină evidența termenelor limită și să fie mai responsabil pentru obligațiile sale, găsește împreună cu el stimulente bune. Cei mai buni motivatori sunt aceia care funcționează pentru copilul tău. Dacă sunt sociabili, a le permite să se întâlnească cu prietenii pentru timp suplimentar câștigat în weekend este un stimulent excelent pentru a-și termina temele dinainte. Dacă așteaptă cu nerăbdare să meargă la un film cu tine, folosește acest lucru pentru a-i motiva să predea toate temele cu o zi înainte. Stimulentele semnificative, alese în colaborare, sunt cele mai eficiente și recompensatoare.

5. Părinții lor au celebrat succesul copilului cu ADHD

Este ușor să te lași prins în listele de sarcini și rezolvarea problemelor, dar fă-ți timp să te oprești și să celebrezi succesele copilului tău, indiferent cât de mici. Copiii cu ADHD au tendința de a se percepe într-o lumină negativă, ca nefiind suficient de buni sau lipsindu-le anumite abilități care par să vină ușor altora. Așadar, când copilul tău reușește cu ceva, spune-i că ești mândru, încurajează-l și celebrează-i realizările și darurile. Acest lucru va construi încrederea în sine și, la rândul său, reziliența lor. Observarea a ceea ce merge bine îi ajută pe copii să devină mai încrezători în a reuși atât în școală, cât și în afara acesteia.

Neurologul afirmă că persoanele active mental în vârstnicie respectă aceste 5 obiceiuri

0

Neurologul afirmă că persoanele active mental în vârstnicie respectă aceste 5 obiceiuri

Majoritatea oamenilor cred că creierul tău este pur și simplu creierul tău, că odată ce devii adult, nu se schimbă decât în urma unui eveniment catastrofal. Dar Dr. Majid Fotuhi, un expert de frunte în memorie și îmbătrânire reușită la Universitatea Johns Hopkins, afirmă că decenii de cercetări arată că poți schimba creierul tău pentru a rămâne ager până în vârstnicie.

Dr. Fotuhi are peste trei decenii de experiență în cercetarea neuroștiințifică și practica clinică. El a spus în cadrul podcastului Getting Open că hipocampul și cortexul sunt importanți pentru abilitățile cognitive. Astfel, obiceiuri precum dieta proastă, stilul de viață sedentar sau stresul excesiv vor „micșora mult acele părți ale creierului tău, sau, dacă faci opusul, acele părți ale creierului tău cresc mult.” Dr. Fotuhi a crezut inițial că va dura nouă luni pentru a observa schimbări semnificative, dar, după 12 săptămâni, a descoperit că hipocampul și cortexul pacienților din programul său au devenit mai mari, „atât de mari încât am putut vedea cu ochiul liber pe o IRM cerebrală.”

Așadar, ce poți face pentru a începe? Iată câteva sfaturi de top. Un neurolog afirmă că persoanele care rămân agere până în vârstnicie fac aproape întotdeauna aceste 5 lucruri:

1. Persoanele care rămân agere până în vârstnicie fac exerciții fizice. Dr. Fotuhi a observat cum exercițiul fizic are efecte directe asupra creierului. Când faci exerciții, când îți crești hipocampul, crești numărul neuronilor din organism. Acest proces se numește neurogeneza. Dacă te antrenezi intens timp de 12 săptămâni, la sfârșitul celor 12 săptămâni, observi schimbări notabile în creier. Exercițiul fizic poate îmbunătăți funcțiile creierului și crește capacitatea și dimensiunea creierului.

2. Ei au un somn optim. Dr. Fotuhi explică: „Somnul este un proces activ în timpul căruia creierul tău trece prin mecanisme de curățare și spălare. Creierul tău este literalmente curățat în timpul somnului profund. Așa că, atunci când oamenii nu au destul somn profund, produsele reziduale se acumulează în creier. Unul dintre acele „gunoaie” care trebuie eliminate este amiloidul, care este factor de risc asociat cu boala Alzheimer.” Dormind mai puțin de șase ore pe noapte, nu se elimină suficientă acumulare de amiloid, astfel hipocampul devine inflamat și se micșorează. Somnul este un factor critic pentru sănătatea creierului.

3. Persoanele care rămân agere până în vârstnicie mănâncă sănătos. Mai multe studii au arătat cum niveluri ridicate de grăsimi trans, alimente ultra-procesate și alimente care ridică nivelul zahărului provoacă inflamații în creier și reduc dimensiunea creierului. „Pentru mine, mâncarea este ca un medicament”, spune Dr. Fotuhi. El recomandă consumul de multe fructe, legume și leguminoase, băutul unei cantități mari de apă și evitarea alimentelor nesănătoase pentru a reduce inflamația din organism. Aceleași mecanisme vor reduce și inflamația din creier.

4. Ei își reduc stresul. Dr. Fotuhi afirmă: „Oamenii sunt stresați tot timpul și au tendința de a gândi la cele mai rele posibilități.” Din păcate, tot stresul cronic micșorează creierul în tăcere. Dar el subliniază: „Acest tip de stres este sub controlul tău. Poți să te plângi cât vrei. Sau poți să spui: știi ce? Voi deține această problemă.” Prin schimbarea narațiunii interne, poți reduce cât de mult te stresezi cu privire la scenariile cele mai rele imaginare. Stresul poate, de asemenea, să întrerupă somnul optim, ceea ce este un alt motiv pentru care reducerea stresului duce la un creier mai mare.

5. Persoanele care rămân agere până în vârstnicie își antrenează creierul. „Creierul tău este ca un mușchi. Cu cât îl folosești mai mult, cu atât devine mai puternic. Este, de asemenea, folosește-l sau îl pierzi,” sfătuiește Dr. Fotuhi. Pe măsură ce îmbătrânim, adesea credem că nu mai putem face anumite lucruri și ne spunem că suntem prea bătrâni pentru asta. Așa că oamenii încetează să își folosească creierul. Când încetăm să ne folosim creierul, acesta se micșorează și mai mult. Acest lucru stabilește o profeție autoîmplinită, unde, cu cât credem că nu putem face lucruri, cu atât creierul nostru va putea face mai puțin. Dacă spui: „Sunt slab la matematică.” Ei bine, așa este complet adevărat acum că ai spus așa. Dacă nu ești provocat suficient, poți începe să faci ceva pentru a ieși din zona ta de confort. A face greșeli până când poți face ceva nou implică procesul de neuroplasticitate. Dr. Fotuhi spune: „Îți rescrii creierul. Așa că alege ceva ce îți place și fă-l din nou și din nou până devii bun la asta.”

Carburanții din România sunt cu 16% mai ieftini decât media europeană, deși benzina depășește 9 lei

0

Carburanții din România sunt cu 16% mai ieftini decât media europeană, deși benzina depășește 9 lei

Prețurile carburanților din România au crescut în ultima perioadă, benzina depășind 9 lei pe litru, iar motorina apropiindu-se de 10 lei. Totuși, combustibilul rămâne semnificativ mai ieftin decât în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, susține președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

„Piața carburanților, evident că stăm cu ochii pe ce se întâmplă acolo. Strângem date în fiecare zi, avem o platformă numită Monitorul prețurilor prin care primim prețurile din toate benzinăriile din marile lanțuri și atunci furnizăm datele astea și către Guvern. Dar ne comparăm, desigur, cu ce se întâmplă în alte țări din Europa și ce vedem este că, deși prețurile au crescut, sunt acum peste 9 lei la benzină și aproape de 10 lei la motorină, totuși, comparându-ne cu alte state din Uniune, suntem substanțial mai ieftini,” a declarat Bogdan Chirițoiu pentru AGERPRES.

Acesta a transmis că diferența față de media europeană este acum mult mai mare decât în mod obișnuit: „Dacă în condițiile obișnuite la motorină eram aproape de media europeană și la benzină eram cu 3 până la 5% sub media europeană, acum suntem cu 16% sub media europeană, deci e substanțial mai ieftin combustibilul la noi decât în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.”

Bogdan Chirițoiu susține că unul dintre motivele pentru care carburanții sunt mai ieftini în România ține de faptul că principalele companii petroliere active pe piața locală au propriile surse de aprovizionare cu petrol și sunt mai puțin dependente de fluctuațiile externe. „Având principalele companii prezente pe piața noastră, OMV Petrom, Rompetrol și SOCAR, au propriile lor surse de petrol și atunci nu sunt atât de dependente de ceea ce se întâmplă pe piețele internaționale și asta le permite să vândă ceva mai ieftin decât se vinde combustibilul în alte țări din Uniune,” a afirmat președintele Consiliului Concurenței.

Bălint își amintește de Ienei și Duckadam la 40 de ani de la Sevilla ’86

0

Bălint își amintește de Ienei și Duckadam la 40 de ani de la Sevilla ’86

Șapte dintre eroii de la Sevilla ne-au părăsit de-a lungul anilor.

Antrenorul principal Emeric Ienei, trei jucători – Duckadam, Bălan și Bărbulescu –, șeful clubului din acea perioadă, Ion Alexandrescu, doctorul Marcel Georgescu și maseurul Mitică Neagu. Azi, când se împlinesc 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua București, Gabi Balint le aduce un omagiu prin intermediul Sport.ro.

„E dureros că s-au dus așa mulți. La un moment dat, pentru toți se termină viața, dar e păcat că unii s-au dus așa devreme, cum au fost Bălan, Duckadam, Ilie Bărbulescu… Domnul Ienei măcar a trăit o viață frumoasă. Când ajungi la o vârstă, după 80 de ani, deja poți să te declari într-un fel mulțumit. Bine, niciodată nu te gândești să mori, asta e clar. Domnul Alexandrescu la fel… Ne aducem aminte de toți cei care nu mai sunt, de doctorul nostru, Marcel Georgescu, de maseurul nostru, Mitică Neagu, care a fost cel mai longeviv om al Stelei, cred. A fost mai întâi cu generația ’70 și a stat la Steaua până prin anii ’90”, își amintește Gabi de cei care nu mai sunt printre noi, dar au contribuit la câștigarea Cupei Campionilor Europeni pe 7 mai 1986.

„Să circule mingea, că ea nu obosește!” L-am rugat pe cel care a transformat una dintre loviturile de departajare la acea finală cu Barcelona să ne destăinuie ce le-a spus antrenorul Emeric Ienei înaintea meciului. „Vorbeam foarte puțin de adversar, asta e clar. El întotdeauna ne dădea mult curaj, adică ne spunea cât de buni suntem, să avem încredere, să jucăm simplu. Avea el niște idei pe care le repeta aproape la fiecare discuție. Dar erau frumoase, erau de-ale lui: să circule mingea, că mingea nu obosește, să nu o dăm adversarului, din atacul nostru să ne gândim totdeauna și la defensivă, să nu ne aruncăm aiurea, să nu ne descoperim. Cam astea ne spunea, nu vorbea mult”, rememorează fostul atacant.

Astăzi sunt la modă discursurile mobilizatoare din vestiar. Balint ne dezvăluie cum i-a mobilizat nea Imi înaintea finalei de la Sevilla: „Ne-a spus să ne gândim la familiile noastre, că pentru ei jucăm, și că sunt alături de noi, pe stadion. Să ne gândim și la români, la toți cei de acasă, că vor sta cu sufletul la gură în fața televizoarelor. Chestii de genul ăsta, care ne sensibilizau. Găsea el ceva ca să te ambiționeze.”

„Cât de inspirat a fost Duckadam!” Marele erou de la acea finală a fost portarul Helmut Duckadam, care a apărat atunci patru lovituri de departajare, spaniolii nereușind să transforme niciuna, a cincea neexecutându-se pentru că era deja 2-0 pentru ai noștri (transformaseră Lăcătuș și Balint). L-am întrebat pe interlocutorul nostru dacă Helmut i-a studiat cumva pe jucătorii barcelonezi cu ajutorul unei casete video. „Nu cred că i-a studiat. Barcelona s-a calificat la penalty-uri în finală, cu Goteborg. Și mă gândeam, oare ne-a adus cineva caseta meciului? Dar nu, nu am avut. Am văzut un rezumat scurt cu Barcelona, așa pe fugă. Duckadam a făcut o minune. Și acum mă gândesc, cum să fie atât de inspirat, să plece exact acolo unde se bătea. Deci să-și aleagă colțul unde venea mingea. Incredibil. Și nu pleca mai repede, adică a plecat tot timpul când trebuia”, e uimit și acum Gabi Balint.