Acasă Blog Pagina 372

Echipa câștigătoare a primului meci al sezonului, cu un golaveraj de -123

0

Echipa câștigătoare a primului meci al sezonului, cu un golaveraj de -123

Surpriză de proporții în Turcia. După 32 de partide fără victorie, Adana Demirspor a reușit să o obțină pe prima, cu Manisa FK, în etapa cu numărul 33 în al doilea eșalon din Turcia, informează DigiSport.

Nimeni nu s-ar fi așteptat la acest scor, având în vedere situația sportivă și administrativă a clubului. Echipa care o elimina pe CFR Cluj din Europa în 2023 a fost penalizată repetat în Turcia, până la un total de 60 de puncte. Deși folosește o echipă formată preponderent din juniori, Adana Demirspor a reușit să ia trei puncte chiar și după ce a fost condusă pe tabelă.

În urma acestui rezultat, Adana Demirspor a ajuns la -54 de puncte. Deși extrem de dure, sancțiunile primite de-a lungul sezonului nu au schimbat lucrurile prea mult. Dacă n-ar fi fost depunctată, Adana Demirspor ar fi avut șase puncte, după un bilanț de o victorie, trei remize și 29 de eșecuri, cu un golaveraj care spune totul: 19 goluri marcate și 142 primite. Astfel, ar fi fost tot pe ultimul loc, fără șanse matematice la salvare.

S&P Global Ratings menține ratingurile României „BBB-/A-3” cu perspectivă negativă

0

S&P Global Ratings menține ratingurile României „BBB-/A-3” cu perspectivă negativă

S&P Global Ratings a confirmat, vineri, ratingurile de credit suveran pe termen lung și scurt, în valută străină și locală, ale României, la nivelul „BBB-/A-3”, dar anunță că perspectiva rămâne negativă.

Analiștii apreciază că România a făcut pași concreți pentru stabilizarea situației economice, dar se confruntă cu șocul conflictului din Orientul Mijlociu. Impactul asupra țării va depinde de durata acestuia. Analiștii se referă la riscul politic, dar afirmă că măsurile fiscale dure, inclusiv majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și înghețarea pensiilor și a salariilor din sectorul public, sunt deja în vigoare.

Specialiștii avertizează că măsurile de consolidare fiscală trebuie să continue. „Considerăm că bugetul României pentru 2026 reprezintă un angajament față de continuarea consolidării fiscale prin controlul cheltuielilor, îmbunătățiri administrative și înghețarea salariilor și a pensiilor”, se arată în raport.

„Riscurile legate de consolidarea finanțelor publice vor rămâne ridicate în următorii ani”, afirmă agenția. Perspectiva negativă reflectă opinia că, în ciuda eforturilor depuse, riscurile legate de implementarea consolidării finanțelor publice ale României vor rămâne ridicate. De asemenea, reflectă vulnerabilitatea României la riscurile externe crescânde de pe piețele energetice globale.

Într-un scenariu pesimist, S&P Global Ratings afirmă că ar putea reduce ratingurile în următorii doi ani, „dacă traiectoria de consolidare fiscală a României se abate semnificativ de la așteptări”. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă măsurile de consolidare ale guvernului sunt insuficiente sau dacă creșterea economică modestă le împiedică eficacitatea. Întârzierile în plata fondurilor UE ar exacerba presiunile în acest scenariu.

Reprezentanții agenției anunță că ar putea lua în calcul o retrogradare dacă presiunile externe se agravează, de exemplu, printr-o perturbare mai severă sau mai îndelungată a pieței energetice cauzată de războiul din Orientul Mijlociu.

Într-un scenariu optimist, agenția de rating anunță că ar putea revizui perspectiva la stabilă, dacă deficitele externe și fiscale ale României s-ar reduce substanțial, susținute de o revenire a creșterii economice.

Agenția explică decizia de confirmare a ratingurilor. „În ciuda încetinirii creșterii economice și a efectelor secundare asupra prețurilor combustibililor generate de războiul din Orientul Mijlociu, estimăm că coaliția guvernamentală cvadripartită din România va înregistra progrese în implementarea măsurilor fiscale planificate pentru a reduce deficitul public general la 5,5% din PIB în 2027, comparativ cu 9,4% din PIB în 2024.”

Punctul de plecare slab al finanțelor publice înseamnă că obiectivul de a reduce împrumuturile publice nete sub 3% din PIB, conform cerințelor Tratatului de la Maastricht al UE, se va prelungi dincolo de 2030. În acest interval, raportul datorie/PIB va rămâne pe o traiectorie ascendentă, crescând la peste 65% până la sfârșitul acestui deceniu.

Estimăm că economia României se va confrunta cu o aproape stagnare în 2026, pe măsură ce consolidarea fiscală, erodarea salariilor reale și prețurile mai mari la energie vor exercita presiune asupra consumului privat. Previziunea noastră este cu 1 punct procentual mai mică comparativ cu publicația noastră anterioară. Așteptările noastre privind un nivel record al investițiilor finanțate de UE vor compensa parțial acești factori.

Inflația va fi în medie de 7,25% în 2026, comparativ cu 6,75% în previziunea anterioară. Previziunea noastră este că presiunile mai mari asupra prețurilor la importuri vor menține deficitul nominal de cont curent la un nivel ridicat în 2026, în ciuda stagnării importurilor reale cauzate de consumul privat.

Un factor atenuant este faptul că România are o poziție energetică destul de autosuficientă. Dependența sa de importurile de energie, de 30%, se numără printre cele mai scăzute din UE. Fluxurile record de fonduri UE, alături de investițiile străine directe constante, vor finanța majoritatea deficitului de cont curent al României, care rămâne ridicat în perioada 2026-2027.

Agenția transmite că perspectivele balanței de plăți a României se stabilizează. Un flux neîntrerupt de fonduri UE stă la baza previziunilor de creștere pe termen scurt și mediu, întrucât investițiile publice urmează să se accelereze în acest an și în anul următor. Preconizăm că creșterea economică va reveni la 2,5% în perioada 2027-2029.

Agenția afirmă că măsurile de austeritate concentrate la începutul perioadei, introduse în 2025, au redus deficitul public, dar au contribuit la intrarea economiei într-o recesiune tehnică și au tensionat coaliția. Implementarea mai multor măsuri de reformă, precum și agenda strictă de consolidare, vor pune la încercare coeziunea coaliției guvernamentale.

Ne așteptăm ca guvernul să gestioneze perioadele de tensiune, dar recunoaștem riscurile legate de implementarea măsurilor fiscale anunțate. Acestea se referă la potențiale izbucniri ale dezacordurilor controversate din cadrul coaliției, la creșterea nemulțumirii publice sau la oboseala crescândă față de consolidare.

Analiștii menționează că mandatul prim-ministrului Ilie Bolojan va înceta la sfârșitul anului 2026. „În opinia noastră, acest acord de împărțire a puterii îmbunătățește longevitatea guvernului, în ciuda faptului că acesta trebuie să pună în aplicare măsuri nepopulare.”

S&P Global Ratings arată că măsurile de consolidare susținute ale coaliției de guvernare au stimulat performanța fiscală a României, dar riscurile de execuție și provocările juridice rămân. Pe parcursul anului 2025 și până în 2026, guvernul a promovat multiple pachete de reforme, inclusiv creșteri ale TVA-ului, majorări ale accizelor și ajustări ale impozitului pe profit.

Acest lucru a dus la o îmbunătățire a deficitului public general la 7,7% din PIB în 2025, de la 9,4% în 2024. Bugetul României pentru 2026 reprezintă un angajament față de continuarea consolidării fiscale prin controlul cheltuielilor, îmbunătățiri administrative și înghețarea salariilor și a pensiilor.

Bugetul acordă prioritate creșterilor substanțiale ale investițiilor publice (8% din PIB, cea mai mare parte fiind finanțată de UE) și cheltuielilor de apărare (care cresc la 3% din PIB), menite să susțină creșterea economică și potențialul pe termen lung. Rămân însă riscuri politice și de execuție practică, care decurg din potențiale contestații legale privind adoptarea bugetului.

Agenția de rating avertizează că, deși eforturile fiscale pentru 202

Locul cel mai sigur din casă pentru adăpost în caz de cutremur, conform inginerilor

0

Locul cel mai sigur din casă pentru adăpost în caz de cutremur, conform inginerilor

Regulile după care mulți oameni își ghidează reacțiile în timpul unui cutremur sunt, adesea, bazate pe mituri care pot crea o falsă senzație de protecție.

Într-un interviu acordat Digi24.ro, inginerul constructor Matei Sumbasacu a explicat ce presupune, în realitate, siguranța în astfel de situații și care sunt riscurile concrete care pot apărea în timpul unui seism. Fiecare clădire reacționează diferit la un seism, în funcție de structura și calitatea execuției, iar comportamentul corect trebuie adaptat acestor particularități.

„Ideea existenței unui „loc sigur” în interiorul locuinței, în cazul unui cutremur, este mai degrabă un mit. Fiecare tip de structură are propriul mecanism de colaps, iar, deși clădirile sunt proiectate astfel încât să cedeze într-un mod controlat, în practică pot apărea situații în care acestea nu se comportă conform scenariului anticipat. În acest context, este dificil de afirmat că există un punct universal sigur în interiorul unei locuințe, indiferent de tipul acesteia.”

Siguranța depinde în mod direct de sistemul structural al clădirii. Nici măcar o clasificare pe tipologii structurale nu poate garanta că prăbușirea va avea loc exact conform proiectării. Recomandarea generală este ca oamenii să se poziționeze cât mai departe de pereții exteriori și de feronerie, zone în care riscul de rănire este mai ridicat, inclusiv din cauza geamurilor sau a altor elemente care pot ceda înaintea structurii clădirii.

„În procesul de achiziție a unei locuințe, fie că este vorba despre un apartament sau o casă, cumpărătorii au dreptul să consulte documentația tehnică a imobilului, în special cartea construcției, și, în anumite situații, chiar să solicite dovezi din aceasta. În cazul clădirilor ridicate după anul 2000, existența cărții construcției ar trebui să fie o regulă.”

„Acest document este esențial, deoarece conține informații relevante privind proiectarea, autorizarea și execuția lucrărilor. Consultarea lui poate oferi o imagine clară asupra modului în care a fost realizată construcția.”

Analiza trebuie să fie făcută împreună cu un inginer constructor, capabil să interpreteze corect datele tehnice. Pot fi solicitate documente specifice, precum memoriul tehnic de structură și cel de arhitectură. Aceste informații pot avea un caracter orientativ, dar pot indica, în colaborare cu un expert, dacă imobilul a fost realizat în conformitate cu standardele și parametrii tehnici prevăzuți.

„Afirmația potrivită căreia statul sub tocul ușii ar oferi protecție în timpul unui cutremur este, în mare parte, un mit. În timpul unui seism, riscurile nu sunt generate exclusiv de prăbușirea clădirii, ci și de elementele adiacente care pot provoca răni înainte de un eventual colaps.”

„În cazul clădirilor care nu sunt expuse riscului de prăbușire sau precolaps, poziționarea sub tocul ușii poate oferi o protecție relativă, în special prin faptul că în acea zonă există, de regulă, mai puține elemente de finisaj, precum tencuiala, care ar putea cădea.”

„Situația se schimbă însă semnificativ în cazul clădirilor care intră în precolaps sau colaps. În special la construcțiile moderne, proiectate să disipeze energia seismică prin cedarea controlată a anumitor elemente structurale, grinzile sunt concepute să cedeze înaintea stâlpilor.”

„Astfel, persoanele aflate sub tocul ușii se pot afla chiar sub o grindă, ceea ce le expune unui risc suplimentar în cazul degradării structurii. Chiar dacă nu înseamnă automat o prăbușire directă asupra persoanei, zona respectivă devine una vulnerabilă.”

„În cazul blocurilor mai noi, unde probabilitatea unui colaps este, în general, mai redusă datorită normelor moderne de proiectare, această recomandare poate fi considerată mai puțin riscantă. Cu toate acestea, zona nu poate fi privită ca o soluție universal valabilă pentru siguranță în timpul unui cutremur.”

„De asemenea, percepția potrivită căreia băile ar reprezenta spații mai sigure, deoarece sunt realizate ca structuri compacte (dintr-o bucată), nu este susținută de realitate.”

O recomandare generală vizează alegerea încăperilor cu deschideri cât mai mici. În astfel de spații, suprafața redusă și numărul de pereți contribuie la o rigiditate sporită a structurii. Aceasta poate oferi un grad mai ridicat de stabilitate comparativ cu încăperile ample, unde solicitările asupra planșeului sunt mai mari și există un risc crescut de cedare a acestuia. Poziționarea în apropierea colțurilor camerei este, în general, considerată mai sigură decât statul în zona centrală. Aceste zone beneficiază de o rigiditate structurală mai mare, ceea ce le poate face mai puțin vulnerabile în cazul unor mișcări seismice puternice.

„În timpul unui cutremur, deplasarea pe scări nu este recomandată. Scările reprezintă unele dintre cele mai rigide elemente ale unei structuri, iar, în astfel de situații, tocmai elementele cu rigiditate ridicată sunt cele mai expuse riscului de cedare.”

„De asemenea, utilizarea liftului este exclusă. În primele momente ale unui seism, alimentarea cu energie electrică este, de regulă, întreruptă, ceea ce face ca lifturile să devină nefuncționale și potențial periculoase.”

„În cazul în care persoanele se află în exterior, recomandarea este să se îndepărteze cât mai mult de clădiri, pentru a evita riscul de a fi lovite de elemente care se pot desprinde de pe fațadă, precum ornamente, suprafețe vitrate sau diverse echipamente.”

„Totodată, este indicat să se evite apropierea de stâlpi sau copaci, care pot deveni, la rândul lor, surse de pericol.”

Majoritatea părinților se concentrează pe note, dar acest aspect definește viitorul copilului

0

Majoritatea părinților se concentrează pe note, dar acest aspect definește viitorul copilului

Creșterea unui copil este obositoare, palpitantă și, cel mai important, înfricoșătoare.

Deși nu am multă experiență în arta de a crește un bun membru al societății, deoarece fiica mea are doar doi ani, simt că societatea noastră pune atât de mult accent pe toate etapele pe care copiii trebuie să le atingă la timp pentru a avea succes. Deși cred că etapele sunt o modalitate excelentă de a evalua dezvoltarea generală a copilului, concentrarea excesivă asupra succesului nu este întotdeauna cea mai bună pentru un părinte.

Cercetările au explorat impactul părinților intensivi asupra atât părinților, cât și copiilor, arătând că există câteva câștiguri, dar și pierderi semnificative în această abordare. Uităm cel mai important lucru în creșterea acestor copii: asigurarea faptului că sunt buni. Majoritatea părinților se concentrează pe note, dar calitatea bunătății este ceea ce modelează cu adevărat cine devine copilul lor.

Unii părinți măsoară succesul prin cât de bine performează copilul lor la școală sau cât de popular este. Alți părinți chiar privesc succesul în funcție de nivelul de sportivitate al copilului. La finalul zilei, însă, ei uită să se asigure că copilul lor este bun, grijuliu și compasiv.

Societatea îi vede adesea pe adulții care sunt buni și compasivi ca fiind „fragili” sau ținte ușoare. Pentru a combate acest lucru, părinții încearcă să își crească copiii cu o exterioritate dură pentru a-i proteja de a fi răniți. Deși înțeleg dorința de a-și proteja copilul de lume și de a se asigura că nu este călcat în picioare de străini, a avea un copil bun și compasiv este tipul de succes care face lumea un loc mai bun.

Copiii buni se asigură că nimeni nu stă singur la prânz. Ei se asigură că toți cei din jurul lor se simt îngrijiți și iubiți. Scopul lor în viață este să îi facă pe toți să zâmbească. Toate aceste acțiuni îi fac cei mai plăcuți oameni de care să fii în preajmă.

Un studiu despre dezvoltarea conducerii compasive a explicat: „Confuzia dintre empatia emoțională și compasiune îi determină pe oameni să considere compasiunea ca fiind dăunătoare, chiar neprofesională, și responsabilă pentru epuizare. Dovezile sugerează, totuși, că empatia cognitivă este protectoare împotriva epuizării și promovează bunăstarea.”

Copiii buni îmbunătățesc lumea câte un zâmbet pe rând. Ei permit altora să își facă vocile auzite și fac tot posibilul pentru a se asigura că toată lumea reușește. Deși nu este responsabilitatea unui copil să se asigure că toată lumea este inclusă, a avea un copil compasiv poate ajuta la îmbunătățirea vieților altora.

Acești copii o fac în multe feluri. Stând lângă copilul singuratic la prânz și făcându-l pe acel copil să se simtă recunoscut. Aducând mâncare în plus pentru prânz pentru a se asigura că colegii lor pot mânca în timpul mesei. Creând un spațiu sigur pentru alți copii pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă în viața lor sau acasă.

Apărând un copil care este hărțuit. Toate acestea pot salva vieți și ajută la combaterea depresiei. Cercetările au arătat efectele pozitive ale sprijinului din partea colegilor împotriva simptomelor depresive pentru tineri.

Cu copii buni, totul vine natural. Ideile și gândurile despre ce să facă mai departe le vin ca și cum și-ar aminti să respire. Nu se gândesc de două ori pentru că știu că este lucrul corect de făcut. Aceasta este ceea ce îi face pe copiii buni, grijulii și compasivi să fie de succes. Ei aduc lumină altora pe care nimeni altcineva nu o poate aduce.

Deși sper ca fiica mea să fie fericită, sper de asemenea să fie bună. Sper că va ajuta la schimbarea vieților altor copii. Sper că se va simți importantă prin ceea ce face. Compasiunea are un impact profund și sper să știe asta.

Gheorghe Hagi și arta paselor care l-ar fi putut duce la Liverpool

0

Gheorghe Hagi și arta paselor care l-ar fi putut duce la Liverpool

Legenda echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a fost cândva o potențială țintă de transfer pentru Liverpool în anii 1990, înainte de a deveni o figură venerată în toată Europa.

„Hagi este considerat pe scară largă un erou atât în țara sa natală, România, cât și în Turcia, datorită unei cariere care s-a întins pe aproape două decenii și a inclus cluburi precum Real Madrid, Barcelona și Galatasaray”, scrie publicația This is Anfield. Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi a fost un mijlocaș ofensiv cunoscut pentru piciorul stâng, viziunea de joc și tehnica sa, fiind considerat cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.

În 1990, Liverpool a trimis un scout, Peter Dee, să-l urmărească pe Hagi în timpul unui meci amical organizat de Steaua la Bournemouth pe 17 februarie. Dee a asistat la meci și l-a văzut pe Hagi marcând în victoria cu 3-1. Aprecierea sa față de român a fost entuziastă, conform raportului său de scouting. În raport, care a fost ulterior trimis prin fax la Melwood și dezvăluit de curatorul clubului Mark Platt, Dee a afirmat că Hagi avea „cel mai bun picior stâng pe care l-am văzut de la Puskás încoace” și că „abilitatea sa de a pasa, atât pe distanțe lungi, cât și scurte, a fost o revelație”.

Se preconiza că jucătorul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, „va ajunge departe” după ce „a dominat mijlocul terenului cu o clasă deosebită și mult talent”. Totuși, nu există nicio mențiune că Liverpool ar fi dat curs la ceea ce a văzut. Real Madrid a făcut mutarea în vara respectivă, iar Hagi a semnat mai târziu cu Brescia, Barcelona și, în cele din urmă, Galatasaray în 1996.

Hagi a câștigat șapte titluri de campion ca jucător și, la Galatasaray, a ridicat Cupa UEFA și Supercupa Europei. S-a retras în 2001 și s-a orientat către management, antrenând șapte echipe diferite, inclusiv două perioade în Turcia. „Liverpool a ratat în cele din urmă un jucător care și-a construit o carieră ca unul dintre cei mai mari mijlocași ofensivi, dar nu vom ști niciodată cum s-ar fi desfășurat lucrurile dacă factorii de decizie de la Anfield ar fi urmărit un transfer”, relatează publicația.

Sâmbăta lui Lazăr 2026: Interdicții pentru români până la Paște, explicate de preot

0

Sâmbăta lui Lazăr 2026: Interdicții pentru români până la Paște, explicate de preot

Pe 4 aprilie 2026, credincioșii ortodocși marchează Sâmbăta lui Lazăr, praznic care comemorează miracolul învierii săvârșit în Betania, relatat în Evanghelia după Ioan.

Sărbătoarea precede perioada premergătoare Săptămânii Patimilor și oferă prilejul unei pregătiri sufletești pentru Paște. Este însoțită de o serie de rânduieli menite să întărească viața duhovnicească. Preotul Dan Damaschin a explicat pentru Digi24.ro importanța rugăciunii, a postului și a apropierii de valorile credinței. Această zi nu are dată fixă, fiind stabilită anual în funcție de momentul Paștelui și celebrată cu opt zile înainte de Învierea Domnului.

Sâmbăta lui Lazăr amintește unul dintre cele mai importante miracole săvârșite de Iisus Hristos înainte de propria Înviere. Evenimentul îl are în prim-plan pe Lazăr, fratele Martei și al Mariei, din Betania, apropiați ai Mântuitorului, care murise de patru zile. Relatarea biblică surprinde atât durerea profundă a celor două surori, cât și credința lor neclintită, exprimată prin chemarea adresată lui Iisus în momentele de suferință. În ciuda aparenței unei morți ireversibile, Hristos le transmite că Lazăr „doarme”, pregătind astfel momentul unei minuni ce urma să se întâmple, care avea să confirme puterea divină asupra morții.

Minunea are loc într-o zi de sâmbătă, cu puțin timp înainte de Intrarea Domnului în Ierusalim. La chemarea lui Iisus, Lazăr iese din mormânt, revenind la viață în fața celor apropiați. Evenimentul ilustrează biruința vieții asupra morții și puterea divină care depășește limitele firii. Pentru credincioși, această întâmplare transmite un mesaj central: moartea nu reprezintă un sfârșit, iar credința autentică poate deschide drumul către mântuire. Sărbătoarea dobândește astfel o semnificație aparte în spiritualitatea ortodoxă, pregătind credincioșii pentru Săptămâna Patimilor și pentru Învierea Domnului.

Tradiția ortodoxă stabilește o serie de rânduieli esențiale pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte în această perioadă, având rolul de a pregăti sufletește și spiritual pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Postul capătă o dimensiune profundă, depășind simpla formalitate. Credincioșii sunt chemați să acorde atenție nu doar alimentației, ci și gândurilor și faptelor. Participarea la slujbele religioase, ascultarea cu atenție a textelor evanghelice și implicarea în ritualurile specifice constituie repere importante ale pregătirii sufletești pentru Înviere.

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri ale zilei este prepararea plăcintelor de post, denumite „plăcintele lui Lazăr”. Acestea sunt împărțite rudelor, apropiaților sau persoanelor aflate în nevoie, ca semn al milosteniei, generozității și solidarității. Obiceiul reflectă spiritul acestei zile, unde tradițiile culinare se împletesc cu semnificația spirituală.

În zonele rurale, se păstrează obiceiul colindatului, cunoscut sub numele de „Lăzărelul”. Fetele și copiii merg din casă în casă, interpretând cântece specifice și primind în schimb daruri simbolice, precum ouă sau dulciuri. Practica are rolul de a conserva tradițiile populare și de a întări legăturile dintre membrii comunității.

Sâmbăta lui Lazăr este ultima zi în care credincioșii mai pot face pomeniri sau parastase pentru cei adormiți. Începând cu Duminica Floriilor, 5 aprilie, și până la Paște, aceste slujbe nu mai sunt oficiate, pentru a permite concentrarea asupra semnificațiilor mântuirii și a pregătirii spirituale pentru Săptămâna Mare. Tradiția recomandă limitarea activităților de divertisment, precum petrecerile sau alte manifestări zgomotoase. Perioada este considerată una dedicată reculegerii și reflecției.

Două zodii vor avea duminică, 5 aprilie, o zi deosebită în ultimii 10 ani

0

Două zodii vor avea duminică, 5 aprilie, o zi deosebită în ultimii 10 ani

Duminică, 5 aprilie, chiar de Florii, vine cu o energie astrală aparte, care, potrivit interpretărilor astrologice, ar putea marca una dintre cele mai norocoase și împlinite zile din ultimii ani pentru anumite zodii.

Configurațiile planetare din această perioadă favorizează deschiderea emoțională, oportunitățile profesionale și evenimentele cu impact pozitiv. Aceasta transformă ziua într-un moment de referință pentru nativii influențați direct de aceste aspecte.

Într-un context astral dominat de aspecte armonioase, două zodii ies în evidență, beneficiind de un flux energetic rar întâlnit, care le poate aduce reușite semnificative atât în plan personal, cât și profesional.

Zodia Taur: stabilitate, noroc și oportunități neașteptate.

Pentru nativii din zodia Taur, ziua de 5 aprilie poate aduce o combinație rară de stabilitate emoțională și oportunități concrete. Influențele astrale favorizează deciziile inspirate, iar contextul general pare să susțină inițiativele care au fost până acum amânate sau considerate dificile.

Este posibil ca Taurii să primească vești bune legate de bani, proiecte profesionale sau chiar colaborări noi care se conturează într-un mod favorabil. De asemenea, această zi poate marca un moment de claritate, în care lucrurile se așază într-un mod firesc, fără eforturi suplimentare.

Pe plan personal, nativii Taur pot experimenta o stare de liniște interioară și satisfacție. Relațiile apropiate pot cunoaște o consolidare importantă, bazată pe încredere și comunicare deschisă.

Zodia Leu: recunoaștere, succes și momente de afirmare.

Pentru nativii din zodia Leu, ziua de 5 aprilie poate fi una cu adevărat specială, aducând în prim-plan recunoașterea meritelor și oportunități de afirmare. Energia astrală favorizează expunerea publică, succesul în proiecte și aprecierea din partea celor din jur.

Leii pot avea parte de momente în care eforturile lor din ultima perioadă sunt, în sfârșit, recunoscute, fie prin aprecieri, fie prin rezultate concrete. Este o zi în care încrederea în sine este amplificată, iar nativii pot simți că se află exact în locul potrivit, la momentul potrivit.

În plan personal, această energie pozitivă se poate reflecta în relații armonioase și în momente de conectare profundă cu persoanele apropiate. Acest lucru contribuie la o stare generală de bine și echilibru.

Indiferent de domeniul în care se manifestă aceste influențe, ziua de 5 aprilie se conturează ca una cu impact emoțional puternic, în care intuiția joacă un rol esențial. Pentru Taur și Leu, dar și pentru alți nativi care resimt aceste energii, este o perioadă favorabilă pentru luarea unor decizii importante, inițierea unor proiecte sau reluarea unor planuri abandonate.

Astrologii recomandă deschiderea către oportunități și încrederea în propriile resurse, deoarece această zi poate aduce contexte favorabile care nu se repetă prea des.

Pentru Taur și Leu, ziua de 5 aprilie se poate transforma într-un reper important. Aceasta poate fi o zi în care lucrurile se aliniază într-un mod armonios, iar rezultatele vin mai ușor decât de obicei.

Fie că este vorba despre succes profesional, împlinire personală sau pur și simplu o stare de bine profundă, această zi are potențialul de a rămâne în amintirea acestor nativi ca un moment cu adevărat special din ultimii ani.

După 10 aprilie, două zodii vor experimenta fericirea autentică datorită lui Marte

0

După 10 aprilie, două zodii vor experimenta fericirea autentică datorită lui Marte

Problemele vor lua sfârșit pentru două zodii după 10 aprilie, moment în care Marte intră în Berbec și aduce un val puternic de energie, curaj și determinare.

Această schimbare astrologică este una extrem de importantă, deoarece Marte este chiar guvernatorul Berbecului, ceea ce înseamnă că influența sa va fi resimțită la intensitate maximă.

Pentru unii nativi, această perioadă marchează un nou început, dar pentru două zodii în mod special, viața se va schimba radical în bine.

Prima zodie favorizată este Berbecul. Odată cu intrarea lui Marte în semnul său, nativii Berbec vor simți că își recapătă forța interioară și încrederea în sine. Dacă în ultimele luni s-au confruntat cu blocaje, amânări sau chiar eșecuri, acum lucrurile încep să se miște rapid în direcția dorită.

Vor avea mai multă energie ca niciodată, vor lua decizii importante fără teamă și vor reuși să își impună punctul de vedere. În plan profesional, pot apărea oportunități neașteptate, iar în plan personal, relațiile devin mai clare și mai stabile. Practic, Berbecii ies dintr-o perioadă dificilă și intră într-una în care își pot construi fericirea pas cu pas.

A doua zodie care scapă de probleme este Scorpionul. Guvernat, la rândul său, de Marte, Scorpionul va resimți puternic această schimbare astrală. După o perioadă încărcată emoțional, în care au fost nevoiți să facă față unor tensiuni interioare sau situații complicate, Scorpionii vor simți, în sfârșit, că lucrurile se așază.

Marte le oferă energia necesară pentru a închide capitole dureroase și pentru a merge mai departe cu mai multă claritate. Vor avea curajul să spună lucrurilor pe nume, să ia decizii ferme și să se elibereze de tot ceea ce nu le mai servește.

În plus, această perioadă vine cu o doză importantă de vindecare pentru Scorpioni. Fie că este vorba despre relații toxice, probleme financiare sau nesiguranțe personale, toate acestea încep să se dizolve treptat.

În locul lor apare o stare de liniște și echilibru, dar și oportunitatea de a construi ceva stabil pe termen lung. Fericirea pentru Scorpioni nu va veni brusc, ci va fi rezultatul deciziilor curajoase pe care le vor lua după 10 aprilie.

Intrarea lui Marte în Berbec nu aduce doar energie, ci și acțiune. Este momentul în care lucrurile nu mai pot fi amânate, iar cei care au curajul să facă schimbări vor fi recompensați. Pentru Berbeci și Scorpioni, această perioadă marchează sfârșitul unui capitol dificil și începutul unei etape în care fericirea devine o realitate, nu doar un ideal.

Părinții care cresc copii cu decizii inteligente îi învață din timp aceste 9 lucruri

0

Părinții care cresc copii cu decizii inteligente îi învață din timp aceste 9 lucruri

Imaginează-ți că copilul tău aplică la colegii. Chiar dacă acum este mic, poți să-ți imaginezi acest lucru. Ce îți dorești pentru el în acel moment? Cum vei ști dacă ia deciziile potrivite?

Fie că îți imaginezi că copilul tău a terminat școala postuniversitară, dar nu are un loc de muncă, ai putea fi îngrijorat. Ce ar fi dacă cercetările te-ar încuraja să nu te implici, ci să susții? Chiar și când te întrebi dacă este pregătit să își asume responsabilitățile? Fiecare părinte speră ca copilul să devină cineva care face alegeri bune, în special când nimeni nu îl supraveghează. Dar acest tip de judecată nu apare pur și simplu. Părinții care reușesc să crească decidenți buni învață abilități care rămân, în loc să încerce să controleze fiecare mișcare. Părinții care își cresc copiii să ia decizii inteligente îi învață devreme aceste 9 lucruri:

1. Cum să își găsească focusul. Distrațiile sunt peste tot. Social media poate fi persuasivă și vicioasă. John Hopkins Medicine a afirmat: „Cei care petrec mai mult timp pe rețelele sociale tind să prezinte mai multe simptome de depresie. Totuși, ar putea exista mai multe motive pentru această asociere.” Încurajează-ți copiii să se concentreze pe ceea ce ar dori să facă în viață, nu pe ceea ce le spun alții. Cu fiecare pas pe care îl fac spre aceste obiective, vor construi o idee mai clară despre cine sunt și ce vor să ofere lumii.

2. Cum să își găsească perspectiva. Cum îi împuternicești pe copii să ia decizii bune când devin mai mari? Părinții cu viziune știu că este vorba despre a-i învăța să ia decizii bune, chiar dacă tu și copiii tăi nu știți încă ce vor trebui să decidă. Aceasta este mai puțin legată de medie și mai mult de gândirea critică și inteligența emoțională. Cercetările au arătat că inteligența emoțională la copii este legată de relațiile interumane și intrapersonale, viața școlară, cogniție și creativitate. „Mulți copii cu care am vorbit văd lumea printr-o lentilă îngustă – a lor. Învață-ți copiii să vadă punctul de vedere al altcuiva, să vină cu soluții multiple pentru o problemă și să se pună în locul altora.”

3. Cum să comunice creativ. Ajută-ți copilul să depășească stresul exprimării gândurilor sale ascultându-l fără judecată. Fă ca și el să facă același lucru pentru colegii săi. Învață-l cum să rezolve conflictele cu cuvinte amabile, cu mintea deschisă, și nu cu certuri aprinse.

4. Cum să folosească gândirea critică. Lasă-i să ia propriile decizii și să facă propriile greșeli. Acest lucru îi va ajuta să înțeleagă că prima soluție s-ar putea să nu fie cea mai bună pentru ei. Intervine doar când crezi că sunt în pericol fizic sau mental, nu când iau o decizie greșită.

5. Cum să fie înțelepți în privința asumării riscurilor. Îți amintești când erai tânăr? Ne-am răzvrătit atunci când părinții ne spuneau că riscurile pe care le asumăm nu meritau. Majoritatea tinerilor se răzvrătesc și acum, iar unii sunt mai încăpățânați decât alții. Această determinare le va fi de folos în viitor.

6. Cum să respecte dificultățile. Cercetările au explorat cum asumarea riscurilor poate duce la dificultăți, dar nu este aceasta o lecție despre viață? Atâta timp cât copiii noștri exersează compasiunea și empatia pentru ceilalți și pentru ei înșiși, vor reuși. Dacă fiul tău a avut o oportunitate de predare în China care a căzut din cauza pandemiei, el predă acum online și va fi bine poziționat pentru o oportunitate de predare în străinătate pe termen lung.

7. Cum să fie independenți. Nu face munca pentru ei. Cercetările sugerează că lăsându-i să o facă, vei observa cum devin o resursă valoroasă pentru comunitățile lor. Experiența personală a părintelui care a tăcut când fiica a renunțat la școala de artă pentru a urma publicitate demonstrează că, în cele din urmă, fetița a avut succes ca intern la un teatru național renumit.

8. Cum să fie de încredere. Lipsa acestei calități este un motiv major pentru care mulți tineri își pierd locurile de muncă. Pot avea talente care să schimbe lumea, dar dacă nu se prezintă la muncă și nu își respectă promisiunile, vor întâmpina dificultăți.

9. Cum să fie rezilienți. Toate aceste calități formează o persoană echilibrată, capabilă să ia propriile decizii, să se recupereze după eșecuri și să își îndeplinească potențialul. Inteligența emoțională este mai importantă decât IQ-ul. Oferă-le copiilor abilități de viață. Împuternicește-i și lasă-i să ia propriile decizii, ajutându-i să învețe cum să își facă alegerile, nu ce alegeri să facă, deoarece îi pregătești să ia decizii pe care nu le cunosc acum. Dacă ești cu gândul la viitor, viitorul copiilor tăi va fi luminos – și la fel va fi și lumea în care trăiesc.

Kim Zolciak, din RHOA, a pierdut custodia până la finalizarea terapiei

0

Kim Zolciak, din RHOA, a pierdut custodia până la finalizarea terapiei

Starul emisiunii „Real Housewives of Atlanta”, Kim Zolciak, a fost obligată să finalizeze terapia înainte de a-și vedea copiii cu care îl împarte pe Kroy Biermann, conform informațiilor obținute de TMZ.

Conform documentelor judiciare, un judecător din Georgia a dispus ca copiii să rămână cu Kroy începând cu 3 aprilie, până când Kim va finaliza patru sesiuni de terapie parentală.

Potrivit ordonanței, Kim se va reuni cu copiii la cea mai devreme dată pe 13 aprilie.

Kroy a depus săptămâna trecută documente în instanță solicitând custodie exclusivă pentru cei patru copii minori. El a susținut că Kim a lipsit de la sesiunile de terapie ordonate de instanță și că a fost plecată din țară timp de două săptămâni. De asemenea, el a afirmat că ea a văzut copiii doar o noapte, iar în acea noapte, un copil a fost mușcat de un câine.

Kroy a cerut ca actualul acord de custodie comună să fie modificat imediat.

Kim a declarat pentru TMZ că afirmațiile sunt „complet false și nu sunt altceva decât o încercare deliberată a lui Kroy de a-i afecta reputația”. Ea a spus: „Am petrecut cinci săptămâni plecată lucrând la două emisiuni TV pentru a-mi susține familia și pentru a mă asigura că copiii mei sunt îngrijiți—ceva pentru care nu voi cere niciodată scuze.”

De asemenea, ea a adăugat: „Refuz să fiu intimidată sau să am minciuni răstălmăcite într-o narațiune despre cine sunt. Nu voi rămâne tăcută, adevărul este de partea mea și va ieși la lumină—indiferent cât de mult încearcă cineva să-l îngroape.”