În vara anului 1937, călătorii din Gara de Nord au putut vedea ceva neobișnuit pentru România acelor vremuri.
Nu era o locomotivă cu abur și nici un tren obișnuit format din mai multe vagoane.
Era un automotor diesel aerodinamic, construit la Uzinele Malaxa din București, care arăta atât de diferit de garniturile epocii încât presa l-a prezentat drept unul dintre simbolurile modernizării căilor ferate românești.
Modelul a rămas cunoscut sub denumirea Malaxa 1001–1002, iar unele surse îl menționează și sub porecla „Bălan”.
Pentru România anului 1937, performanțele sale erau impresionante.
Automotorul putea atinge aproximativ 110 km/h, avea peste 130 de locuri și putea parcurge drumul dintre București și Constanța în aproximativ două ore și jumătate.
Astăzi poate nu pare o viteză extraordinară.
Dar trebuie să ne întoarcem aproape 90 de ani în timp.
Majoritatea trenurilor românești erau încă tractate de locomotive cu abur, iar călătoria până la mare dura considerabil mai mult.
Un tren care nu mai avea nevoie de locomotivă
Una dintre marile diferențe era chiar modul în care fusese construit.
Malaxa 1001–1002 era un automotor. Cu alte cuvinte, motoarele erau montate chiar în vehicul, iar garnitura nu mai avea nevoie de o locomotivă separată care să o tragă.
Era alcătuit din două corpuri legate între ele și avea posturi de conducere la capete, astfel încât putea circula în ambele direcții fără manevre complicate.
Propulsia era asigurată de două motoare diesel Ganz-Jendrassyk de aproximativ 220 CP fiecare.
Caroseria fusese gândită pentru a reduce rezistența aerului. Formele erau rotunjite, iar partea inferioară era parțial acoperită, tocmai pentru ca aerul să curgă mai ușor în jurul trenului.
Pentru oamenii obișnuiți cu locomotive masive, coșuri de fum și vagoane separate, apariția sa trebuie să fi părut aproape futuristă.
Avea aer condiționat în 1937
Poate cea mai surprinzătoare dotare era însă în interior.
Automotorul dispunea de aer condiționat, lucru foarte rar pentru transportul feroviar european al anilor ’30.
Ferestrele puteau rămâne închise, iar instalația controla aerul din interior.
Garnitura avea aproximativ 136 de locuri, fotolii confortabile și facilități destinate curselor rapide.
Ideea era simplă: călătoria nu trebuia să fie doar mai scurtă, ci și mai confortabilă.
Malaxa încerca să transforme trenul într-un concurent serios pentru automobil și pentru aviația civilă, exact într-o perioadă în care transportul rapid începea să devină tot mai important în Europa.
București–Constanța în 2 ore și 33 de minute
Momentul care a făcut automotorul celebru a venit în iulie 1937.
La bord s-au aflat oficiali, reprezentanți ai uzinelor și jurnaliști, iar trenul a plecat din București spre Constanța.
Distanța de aproximativ 227 de kilometri a fost parcursă în 2 ore și 33 de minute.
Pentru comparație, unul dintre cele mai rapide trenuri clasice de atunci avea nevoie de peste trei ore pentru același traseu.
Presa vremii a fost impresionată.
Planul CFR era ca timpul de parcurs să fie redus și mai mult, spre aproximativ două ore și 15 minute.
Automotoare asemănătoare urmau să deservească și alte trasee importante, inclusiv spre Brașov, Galați și alte orașe ale țării.
Era într-adevăr cel mai rapid tren din Europa?
Aici apare una dintre cele mai răspândite exagerări de pe internet.
Malaxa 1001–1002 este prezentat uneori drept „cel mai rapid tren din Europa”.
Nu era.
România realizase un automotor foarte modern și competitiv pentru perioada respectivă, însă alte țări europene aveau deja trenuri mai rapide.
Cel mai cunoscut exemplu este trenul german Fliegender Hamburger, intrat în serviciu între Berlin și Hamburg încă din 1933.
Acesta putea circula cu 160 km/h și parcurgea aproape 287 de kilometri în numai două ore și 18 minute.
Prin urmare, meritul trenului Malaxa nu constă în faptul că ar fi fost cel mai rapid de pe continent.
Performanța adevărată era alta:
România reușise să construiască în propriile uzine un automotor diesel modern, aerodinamic și confortabil, capabil să concureze cu produsele marilor industrii feroviare europene.
Uzinele Malaxa deveniseră un gigant industrial
Trenul nu a apărut din întâmplare.
Nicolae Malaxa dezvoltase în București una dintre cele mai importante întreprinderi industriale din România.
Uzinele începuseră să producă locomotive la sfârșitul anilor ’20, iar din 1931 au intrat și în domeniul automotoarelor diesel.
Dezvoltarea a fost foarte rapidă.
În 1933, fabrica livra locomotiva cu numărul 100, iar în 1935 ajunsese să producă 93 de locomotive într-un singur an.
România își dezvoltase astfel capacitatea de a produce o parte importantă a materialului rulant de care avea nevoie fără să depindă în totalitate de importuri.
Automotorul rapid din 1937 era una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale acestei capacități industriale.
Au existat mai multe trenuri Malaxa de acest tip
Un alt lucru care produce confuzie este numele „Malaxa”.
Nu a existat un singur automotor Malaxa.
Uzinele au realizat mai multe generații și numeroase exemplare, cu caracteristici diferite.
După prototipurile aerodinamice din 1937 au apărut și alte automotoare din familia seriei 1000. Unele dintre acestea au avut cariere surprinzător de lungi și au continuat să fie folosite, modernizate, timp de zeci de ani.
De aici apare frecvent afirmația că „trenul din 1937 circulă și astăzi”.
În realitate, trebuie făcută diferența între automotorul original 1001–1002 și alte vehicule Malaxa construite ulterior din aceeași familie.
Nu sunt același tren.
Ce s-a întâmplat cu celebrul 1001–1002
Destinul exact al primului automotor aerodinamic nu este documentat la fel de bine precum lansarea lui.
Bazele de date și arhivele pasionaților de material rulant îl menționează pe 1001–1002 ca fiind casat, fără ca exemplarul original să fi fost păstrat integral într-un muzeu.
Alte automotoare Malaxa au supraviețuit mult mai mult.
Unele exemplare construite în anii următori au continuat să existe după război, au fost modificate, rem motorizate și folosite pe linii secundare.
Câteva au ajuns chiar până în primele decenii ale secolului XXI.
Tocmai această longevitate arată cât de robustă fusese concepția de bază.
Ce a rămas din povestea trenului Malaxa
După 1948, odată cu naționalizarea industriei, Uzinele Malaxa au devenit Uzinele „23 August”.
Producția feroviară și industrială a continuat, însă numele Malaxa a dispărut treptat de pe porțile fabricilor și de pe vehiculele noi.
Automotorul aerodinamic din 1937 a rămas însă una dintre imaginile spectaculoase ale industriei românești interbelice.
Nu a fost cel mai rapid tren din Europa.
Nu a circulat în mod obișnuit cu 150 km/h.
Și nici nu trebuie exagerate performanțele sale pentru ca povestea să fie impresionantă.
În urmă cu aproape 90 de ani, o fabrică din București construia un tren diesel aerodinamic, cu aer condiționat și peste 130 de locuri, care putea duce pasagerii de la București la Constanța în aproximativ două ore și jumătate.
Iar aceasta, în sine, era o performanță remarcabilă pentru România anului 1937.
