Acasă Lifestyle Canicula ascunde pericole. Greșeli frecvente care afectează sănătatea oamenilor

Canicula ascunde pericole. Greșeli frecvente care afectează sănătatea oamenilor

0
3

Canicula ascunde pericole. Greșeli frecvente care afectează sănătatea oamenilor

Canicula nu reprezintă un risc pentru sănătate doar prin temperaturile ridicate, ci și prin diferențele bruște dintre căldura exterioară și aerul rece din interiorul locuințelor sau al mașinilor, conform prof. univ. dr. Florin Mitu, șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Recuperare din Iași.

Medicul subliniază că aceste variații de temperatură pot afecta grav organismul, în special în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare, vârstnicilor și copiilor. „Una dintre cele mai frecvente greșeli făcute în timpul verii este setarea aerului condiționat la temperaturi foarte scăzute imediat după expunerea la soare. Organismul suportă greu trecerea bruscă de la peste 30 de grade la un mediu răcit excesiv. Temperatura optimă în încăperi sau în autoturism este în jur de 22-23 de grade Celsius, fără diferențe foarte mari față de temperatura exterioară”, a explicat Mitu.

Pe lângă aceste aspecte, temperaturile extreme cresc solicitarea inimii, iar cei care suferă de boli cardiovasculare sunt cei mai expuși. „În zilele caniculare, organismul pierde cantități importante de apă și săruri minerale prin transpirație, motiv pentru care hidratarea trebuie să devină o prioritate. Recomandarea este consumul a cel puțin doi-trei litri de lichide pe zi, iar în cazul celor care depun efort fizic, necesarul poate fi chiar mai mare”, a adăugat medicul.

Alimentația joacă, de asemenea, un rol esențial în menținerea echilibrului organismului. „Fructele și legumele proaspete contribuie atât la hidratare, cât și la refacerea electroliților pierduți în timpul transpirației”, afirmă acesta. De asemenea, medicul recomandă evitarea deplasărilor între orele 11:00 și 15:00, când temperaturile ating maximele.

Dacă ieșirea din casă nu poate fi amânată, se recomandă purtarea de haine lejere, deschise la culoare, din fibre naturale, cum ar fi bumbacul sau inul, și acoperirea capului pentru a limita expunerea directă la soare. Totodată, consumul de alcool și efortul fizic intens ar trebui evitate în timpul valurilor de căldură.

Pentru a diminua efectele caniculei, medicul sugerează aerisirea locuințelor în primele ore ale dimineții și seara, când temperaturile sunt mai scăzute, precum și menținerea unui program normal de odihnă. „Un somn adecvat și evitarea consumului de băuturi alcoolice sunt foarte importante. Prin consumul de alcool poate crește diureza, mai ales dacă consumăm bere. Alcoolul favorizează deshidratarea. De asemenea, trebuie să fim atenți la efortul excesiv pe parcursul orelor când sunt temperaturi foarte ridicate. Activitatea fizică desfășurată la temperaturi ridicate crește necesarul de oxigen al organismului și poate favoriza apariția unor complicații cardiovasculare sau cerebrovasculare la persoanele cu afecțiuni preexistente”, a concluzionat șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Recuperare din Iași.