În toamna anului 1777, la Iași, domnitorul Moldovei avea să primească o vizită care îi va încheia brutal domnia.
Se numea Grigore al III-lea Ghica și se afla pentru a doua oară pe tronul Moldovei.
Cu numai doi ani înainte, o parte importantă din nordul țării fusese cedată Imperiului Habsburgic.
Teritoriul avea să fie cunoscut sub numele de Bucovina.
Ghica protestase împotriva pierderii lui.
Iar în 1777, Poarta Otomană a decis să-l înlăture.
Cum a ajuns Bucovina la Austria
Povestea începe după războiul ruso-otoman din 1768–1774.
Moldova fusese ocupată temporar de armatele ruse, iar Imperiul Otoman ieșise slăbit din conflict.
Austria nu participase direct la război, dar urmărea cu atenție regiunea.
Pentru Viena, nord-vestul Moldovei avea o importanță strategică uriașă: crea o legătură terestră mai bună între noile posesiuni habsburgice din Galiția și Transilvania.
În 1774, trupele austriece au început să ocupe teritorii din nordul Moldovei.
La 7 mai 1775, Imperiul Otoman și Monarhia Habsburgică au semnat la Constantinopol o convenție prin care teritoriul a fost cedat oficial Austriei.
Ulterior, granița a fost stabilită prin negocieri și demarcații care au continuat până în 1776.
Austria a obținut Cernăuțiul, Suceava, Siretul și sute de sate din nordul Moldovei.
Moldova însă nu fusese parte la negocierea propriu-zisă.
Domnitorul care a protestat
Grigore al III-lea Ghica nu a acceptat ușor situația.
Sursele istorice arată că a trimis memorii și proteste către Poarta Otomană, încercând să împiedice pierderea teritoriului.
Există relatări potrivit cărora ar fi susținut că zona era una dintre cele mai valoroase părți ale Moldovei și că otomanii ar trebui mai degrabă să ceară sprijinul Rusiei decât să accepte ocuparea habsburgică.
Această poziție l-a pus într-o situație extrem de delicată.
Moldova se afla sub suzeranitate otomană, iar domnitorul nu avea libertatea unui suveran independent.
În același timp, Viena își dorea ca opoziția lui să înceteze.
Dar ar fi prea simplu să spunem că Ghica a fost omorât exclusiv „pentru Bucovina”.
Poarta avea și alte motive să nu mai aibă încredere în el.
Sultanul îl suspecta de apropiere de Rusia
Grigore Ghica avusese o relație complicată cu Rusia.
În timpul războiului din 1768–1774 fusese prins de ruși, iar revenirea lui pe tronul Moldovei în 1774 avusese loc într-un context în care influența rusă în principate crescuse considerabil.
La Constantinopol existau suspiciuni că domnitorul păstra legături cu Petersburgul.
Mai existau și alte nemulțumiri.
Ghica refuzase sau întârziase unele cereri otomane privind aprovizionarea cu alimente și lemn, invocând dificultățile prin care trecea țara.
O parte dintre boieri îi erau ostili și trimiseseră plângeri împotriva lui.
Prin urmare, opoziția față de cedarea Bucovinei a fost foarte importantă, dar s-a suprapus peste un climat politic deja tensionat.
Cine era Grigore al III-lea Ghica
Grigore Alexandru Ghica s-a născut în jurul anului 1724 și provenea din familia Ghica, una dintre familiile importante ale epocii fanariote.
Înainte de a deveni domnitor fusese mare dragoman al Porții, o funcție diplomatică de prim rang.
A domnit de două ori în Moldova și o dată în Țara Românească.
În Moldova a încercat să reorganizeze administrația, să limiteze anumite abuzuri și să îmbunătățească învățământul.
În timpul primei domnii a reorganizat Școala Domnească din Iași, iar în plan economic a sprijinit dezvoltarea unor manufacturi.
Cronicile îl descriu drept un domnitor capabil și inteligent, apreciat mai ales pentru faptul că încerca să limiteze abuzurile făcute asupra oamenilor de rând.
Trimisul care a venit la Iași
În 1777, Poarta a hotărât mazilirea lui.
Pentru misiune a fost trimis la Iași Kara Ahmed, un capugiu al sultanului.
Relatările românești îl descriu drept un om pe care Ghica îl cunoștea bine și în care avea încredere.
De aici provine imaginea devenită celebră a „prietenului care l-a trădat”.
Kara Ahmed ar fi sosit la Iași sub pretextul unei alte misiuni și s-ar fi instalat la Beilic, clădirea destinată găzduirii demnitarilor otomani.
Potrivit unor relatări istorice ulterioare, s-ar fi prefăcut bolnav pentru a-l determina pe Ghica să vină la el.
Domnitorul ar fi fost prudent la început și și-ar fi trimis medicul înainte.
În cele din urmă însă, s-a dus la întâlnire.
A fost ultima lui vizită.
Ce s-a întâmplat în încăpere
Aici sursele devin mult mai greu de separat de legendă.
Unele cronici și relatări ulterioare descriu o scenă dramatică: o năframă neagră, anunțarea mazilirii, o încăierare și mai mulți oameni care s-ar fi năpustit asupra domnitorului.
Alte surse sunt mult mai rezervate.
Cert este că Grigore al III-lea Ghica a fost ucis la Iași, de oamenii trimiși de Poartă, iar trupul său a fost decapitat.
Istoricul Constantin Gane, citat frecvent în relatările despre acest episod, considera că Ahmed însuși l-ar fi ucis.
Există și texte literare sau cronici care vorbesc despre o luptă disperată a domnitorului.
Dar afirmația că Ghica s-ar fi luptat singur cu „40 de pumnale” sau cu exact 40 de bostangii nu poate fi verificată la același nivel de certitudine ca faptul că a fost ucis din ordin otoman.
La fel, ora 3:30 dimineața apare în unele tradiții și reconstituiri, dar nu este suficient de bine documentată pentru a fi prezentată drept un fapt incontestabil.
Capul a fost trimis la Constantinopol
După uciderea lui, capul domnitorului a fost trimis la Constantinopol.
Aceasta era o practică folosită de Poartă pentru a demonstra că ordinul fusese executat.
Trupul său a fost îngropat la Iași.
Astăzi, mormântul lui Grigore al III-lea Ghica se află la Biserica Sfântul Spiridon.
Moartea sa a provocat reacții inclusiv printre diplomații străini aflați la Constantinopol.
Cazul era cu atât mai sensibil cu cât disputa privind Bucovina era cunoscută în capitalele europene.
A fost ucis pentru că a apărat Bucovina?
Aceasta este întrebarea care a rămas până astăzi.
O sursă diplomatică din epocă, citată ulterior de istoricul Ion Nistor, afirma că disputa privind Bucovina fusese principala cauză a morții lui Ghica.
Domnitorul refuzase să accepte pierderea teritoriului și se comportase, în ochii Porții, prea mult asemenea unui conducător independent.
Este însă importantă formularea: principala cauză, nu neapărat singura.
La Istanbul, Ghica era deja privit cu suspiciune din cauza relațiilor sale cu Rusia, a conflictelor cu o parte a boierimii și a refuzului de a executa anumite cereri otomane.
Moartea lui a rezultat, cel mai probabil, din suprapunerea tuturor acestor tensiuni.
Dar opoziția față de anexarea Bucovinei a avut fără îndoială un rol important.
Bucovina era deja pierdută când Ghica a murit
Și aici apare o confuzie frecventă.
Moartea lui Ghica nu a fost momentul în care Bucovina a fost cedată Austriei.
Procesul începuse cu mult înainte.
Trupele habsburgice ocupaseră regiunea încă din 1774.
Convenția prin care Poarta acceptase cedarea fusese semnată în mai 1775.
Iar delimitarea finală a graniței fusese stabilită până în 1776.
Când Grigore Ghica a fost ucis în 1777, Bucovina se afla deja sub administrație habsburgică.
El protestase însă împotriva pierderii teritoriului și încercase să conteste situația.
Un final care a devenit simbol
În memoria istorică românească, Grigore al III-lea Ghica a rămas legat definitiv de Bucovina.
Nu pentru că ar fi putut opri singur două imperii.
Și nici pentru că toate detaliile dramatice transmise de generațiile următoare pot fi demonstrate.
Ci pentru că, într-o perioadă în care Moldova avea foarte puțin control asupra propriei politici externe, domnitorul a protestat împotriva desprinderii unei părți importante din țară.
La doi ani după cedarea Bucovinei, un trimis al sultanului a venit la Iași.
Grigore al III-lea Ghica nu a mai ieșit viu din întâlnirea cu el.
