Numele Einstein a devenit sinonim cu genialitatea, însă în spatele succesului uriaș al lui Albert Einstein a existat și o dramă de familie despre care se vorbește mult mai puțin. Fiul său mai mic, Eduard Einstein, părea la început să aibă toate șansele unei vieți remarcabile: era inteligent, sensibil, talentat la muzică și atras de psihologie. Visa să devină psihiatru și să înțeleagă mintea umană. La doar câțiva ani după ce își începuse studiile, însă, totul avea să se schimbe.
Eduard s-a născut la Zürich, pe 28 iulie 1910, fiind al doilea fiu al lui Albert Einstein și al Milevei Marić. În familie i se spunea „Tete”. Copilăria lui a fost marcată de separarea părinților. Albert s-a mutat la Berlin, iar Mileva s-a întors la Zürich împreună cu cei doi fii, Hans Albert și Eduard. Divorțul părinților a fost finalizat în 1919, iar Eduard a rămas în principal în grija mamei sale.
În ciuda tensiunilor familiale, era un elev foarte bun. Îi plăcea muzica, cânta la pian, citea literatură și era atras de marile întrebări despre comportamentul uman. Pe măsură ce a crescut, interesul său pentru psihologie a devenit tot mai serios. Îl fascina Sigmund Freud și a decis să urmeze medicina, cu intenția de a deveni psihiatru.
Pentru o vreme, părea că își construiește propriul drum, separat de uriașa umbră a tatălui său. Nu voia să fie fizician și nici să copieze cariera lui Albert Einstein. Își alesese un domeniu complet diferit, dar la fel de complex: mintea umană.
La aproximativ 20 de ani, au început problemele
În jurul vârstei de 20 de ani, comportamentul lui Eduard a început să se schimbe. Au apărut episoade psihice severe, iar starea lui s-a deteriorat treptat. În 1932, a fost internat pentru prima dată la celebra clinică psihiatrică Burghölzli din Zürich, iar în anul următor a primit diagnosticul de schizofrenie.
Pentru un tânăr care visase să devină psihiatru, lovitura era uriașă. Studiile sale au fost întrerupte, iar viața pe care și-o imaginase devenea tot mai greu de atins.
La acea vreme, medicina psihiatrică avea foarte puține opțiuni eficiente. Schizofrenia era prost înțeleasă, iar unele tratamente folosite în anii ’30 și ’40 erau dure și aveau efecte secundare importante. Eduard a trecut prin perioade repetate de internare și tratament, însă nu a reușit să-și recapete complet autonomia.
Mileva a rămas lângă el
Mama sa, Mileva Marić, a devenit principalul sprijin al lui Eduard. Ea s-a ocupat de el ani întregi și a suportat o mare parte din povara emoțională și financiară a bolii.
În timp, costurile îngrijirii au devenit considerabile. Mileva a folosit inclusiv bani și proprietăți provenite din partea financiară primită după Premiul Nobel al lui Albert Einstein pentru a susține familia și tratamentul lui Eduard.
Relația dintre mamă și fiu a rămas foarte apropiată până la moartea Milevei, în 1948.
După dispariția ei, situația lui Eduard a devenit și mai dificilă. A petrecut perioade din ce în ce mai lungi în instituții și, din 1957, Burghölzli a devenit practic locuința lui permanentă.
Relația cu Albert Einstein a fost complicată
În 1933, ascensiunea lui Hitler și persecuțiile antisemite l-au determinat pe Albert Einstein să părăsească Europa și să se stabilească în Statele Unite.
Eduard a rămas în Elveția.
Tatăl și fiul nu s-au mai văzut după plecarea lui Albert, însă ideea că Einstein și-ar fi abandonat complet fiul nu este corectă. Cei doi au continuat să corespondeze, iar Albert s-a interesat de starea lui și a contribuit financiar la îngrijirea sa.
Totuși, distanța dintre ei era uriașă, nu doar geografic.
Boala lui Eduard, despărțirea familiei și plecarea lui Albert peste Atlantic au făcut ca relația să devină tot mai rece și mai complicată. În anumite perioade, Eduard i-a reproșat tatălui său absența și chiar i-ar fi spus că îl urăște.
Pentru Albert Einstein, situația fiului său a fost una dintre marile suferințe personale pe care faima și inteligența lui nu le puteau rezolva.
Un contrast dureros
Pe măsură ce anii treceau, diferența dintre viețile celor doi devenea tot mai mare.
Albert Einstein devenea una dintre cele mai cunoscute figuri științifice ale secolului XX. Numele său era asociat cu teoria relativității, premiul Nobel și revoluționarea fizicii moderne.
Eduard, în schimb, trăia în Elveția, departe de atenția publicului, luptând cu o boală psihică severă.
Este unul dintre acele contraste pe care istoria le păstrează aproape crud: tatăl încerca să explice legile universului, în timp ce fiul său se confrunta cu o suferință pe care medicina vremii nu reușea să o controleze.
Albert Einstein a murit înaintea fiului său
Albert Einstein a murit în aprilie 1955, la Princeton, în Statele Unite.
Eduard avea să mai trăiască încă zece ani.
Nu își mai văzuse tatăl de peste două decenii.
Ultimii ani i-a petrecut în principal la Burghölzli, aceeași clinică unde fusese internat pentru prima dată în tinerețe.
Eduard Einstein a murit la Zürich, pe 25 octombrie 1965. Avea 55 de ani.
Viața lui se încheia în același loc în care, cu peste trei decenii înainte, începuse una dintre cele mai dificile perioade ale existenței sale.
Fiul genialului Einstein care nu și-a putut urma visul
Povestea lui Eduard este adesea redusă la o singură etichetă: „fiul lui Einstein care a avut schizofrenie”.
Dar înainte de boală a fost un tânăr cu propriile pasiuni și propriile ambiții. Îi plăcea muzica, citea mult, era atras de Freud și voia să devină psihiatru. Nu urmărea să fie copia tatălui său.
Își construia propria identitate.
Boala i-a schimbat însă complet viața înainte să poată ajunge acolo unde își propusese.
Și poate tocmai acesta este motivul pentru care povestea lui rămâne atât de puternică: arată că nici faima, nici inteligența excepțională și nici banii nu pot oferi control absolut asupra destinului celor apropiați.
Albert Einstein a reușit să schimbe modul în care omenirea înțelege spațiul, timpul și universul.
Dar nu a putut schimba destinul propriului fiu.
