Au trecut două decenii de la moartea lui Steve Irwin, însă unele dintre lucrurile pe care le-a spus de-a lungul vieții par astăzi la fel de puternice ca atunci.
Pentru milioane de oameni, australianul a rămas „Vânătorul de crocodili”, omul care se apropia de animale pe care majoritatea dintre noi le-am privi doar de la distanță.
Dar dincolo de energia lui, de glumele sale și de momentele spectaculoase filmate în mijlocul naturii, Steve Irwin avea o idee foarte clară despre oameni, animale și despre felul în care ar trebui să ne raportăm la planeta pe care trăim.
Unele dintre frazele sale au rămas memorabile.
„Crocodilii sunt simpli. Încearcă să te omoare și să te mănânce. Oamenii sunt mai dificili. Uneori se prefac mai întâi că îți sunt prieteni.”
Este probabil una dintre cele mai cunoscute replici atribuite lui Steve Irwin.
Și este ușor de înțeles de ce a rămas atât de populară.
Irwin își petrecuse mare parte din viață lângă animale periculoase. În fața unui crocodil, spunea el în esență, lucrurile sunt clare: animalul reacționează potrivit instinctului său.
Nu încearcă să ascundă ceea ce este.
Oamenii, în schimb, sunt mult mai complicați.
Pot zâmbi, pot câștiga încrederea cuiva și pot ascunde intenții pe care celălalt nu le vede imediat.
Fraza era spusă cu umor, însă conținea și o observație surprinzător de serioasă despre natura umană.
„Nu mi-e teamă să-mi pierd viața. Dacă trebuie să salvez un koala, un crocodil, un cangur sau un șarpe, prietene, îl voi salva.”
Această frază sună diferit atunci când știm cum s-a încheiat viața lui Steve Irwin.
El nu ascundea faptul că își asuma riscuri.
Dar în mintea lui, scopul nu era doar adrenalina.
Animalele reprezentau pentru el ceva ce merita protejat chiar și atunci când asta presupunea un anumit pericol.
Steve a lucrat ani întregi cu crocodili, șerpi și alte animale sălbatice, iar o mare parte din activitatea lui publică era legată de conservare.
Pentru el, salvarea unui animal nu era o metaforă.
Era ceva ce făcea efectiv.
Iar tocmai de aceea această afirmație a devenit, după moartea lui, una dintre cele mai emoționante asociate numelui său.
„Da, sunt un căutător de senzații tari, dar educația este cel mai important lucru.”
Steve Irwin știa foarte bine că publicul îl urmărea și pentru spectacol.
Crocodili uriași.
Șerpi.
Animale veninoase.
Momente în care o singură mișcare greșită putea schimba totul.
Dar el insista că adevărata miză era educația.
Voia ca oamenii să înțeleagă animalele, nu doar să se teamă de ele.
Expresia lui celebră, „Crikey!”, energia exagerată și apropierea spectaculoasă de animale erau instrumente prin care ținea publicul atent.
Odată ce obținea acea atenție, încerca să transmită ceva mai important: de ce fiecare specie are un rol și de ce habitatul ei trebuie protejat.
„Dacă îi putem învăța pe oameni despre animalele sălbatice, vor fi atinși. Împărtășiți cu mine lumea animalelor sălbatice. Pentru că oamenii vor să salveze lucrurile pe care le iubesc.”
Poate că aceasta rezumă cel mai bine filosofia lui Steve Irwin.
Nu credea că oamenii pot fi convinși să protejeze natura doar cu statistici.
Trebuiau să creeze o legătură cu ea.
Să vadă animalul.
Să-i înțeleagă comportamentul.
Să descopere că un crocodil sau un șarpe nu este pur și simplu un monstru care trebuie eliminat.
Steve încerca tocmai asta prin emisiunile sale.
Îi aducea pe telespectatori cât mai aproape de animale și le arăta comportamentul acestora într-un mod accesibil.
Ideea lui era simplă:
dacă oamenii ajung să iubească ceva, vor avea și un motiv să îl protejeze.
„Orice vrei să faci în această lume este realizabil. Fii pasionat și entuziast în direcția pe care o alegi în viață și vei fi un câștigător.”
Entuziasmul lui Steve Irwin nu era greu de observat.
Rareori vorbea despre animale fără să se transforme într-o explozie de energie.
Dar pentru el pasiunea nu era doar imagine de televiziune.
Începuse într-un mic parc de reptile al familiei și ajunsese să fie cunoscut în întreaga lume.
Emisiunile sale au fost văzute în numeroase țări, iar Australia Zoo a devenit unul dintre cele mai cunoscute centre dedicate animalelor din Australia.
Mesajul lui era că succesul nu începe neapărat cu o oportunitate extraordinară.
Poate începe cu obsesia pentru un lucru pe care îl iubești suficient de mult încât să continui ani întregi.
„Nu deținem planeta Pământ. Noi îi aparținem. Și trebuie să o împărțim cu animalele noastre sălbatice.”
Aceasta este probabil fraza care exprimă cel mai clar felul în care Steve Irwin privea natura.
Oamenii tind să vorbească despre animale ca și cum acestea ar exista într-o lume separată.
Steve vedea lucrurile invers.
Noi suntem doar una dintre speciile care trăiesc pe această planetă.
Iar faptul că avem orașe, tehnologie și capacitatea de a modifica peisajele nu înseamnă că restul naturii ne aparține.
Pentru el, conservarea nu însemna doar salvarea unor animale simpatice.
Însemna protejarea habitatelor și acceptarea ideii că oamenii trebuie să lase suficient spațiu și celorlalte specii.
Omul care și-a transformat pasiunea într-o misiune
Steve Irwin s-a născut pe 22 februarie 1962.
A crescut în jurul reptilelor, după ce familia sa a deschis un parc dedicat animalelor în Queensland.
Ani mai târziu, acel loc avea să devină Australia Zoo.
În anii ’90, emisiunea „The Crocodile Hunter” l-a transformat într-un fenomen internațional.
Steve nu semăna cu prezentatorii clasici de documentare.
Vorbea repede.
Se entuziasma.
Se apropia incredibil de mult de animale.
Și părea sincer fascinat de fiecare creatură pe care o întâlnea.
Această naturalețe l-a făcut atât de popular.
Ziua în care lumea a aflat vestea
Pe 4 septembrie 2006, Steve Irwin filma în largul coastelor Queenslandului.
Avea 44 de ani.
În timpul filmărilor sub apă, s-a apropiat de o pisică de mare.
Animalul și-a ridicat coada și l-a lovit în piept cu țepul.
Rana a fost fatală.
Moartea lui a șocat lumea tocmai pentru că omul cunoscut pentru întâlnirile sale cu crocodili și șerpi murise într-un accident extrem de rar cu un animal care, în general, nu este considerat agresiv față de oameni.
Douăzeci de ani mai târziu
Steve Irwin nu a rămas în memoria publicului doar pentru momentele spectaculoase în care se apropia de crocodili.
A rămas pentru felul în care vorbea despre animale.
Pentru convingerea că oamenii vor proteja ceea ce ajung să iubească.
Pentru ideea că planeta nu este proprietatea noastră.
Și pentru optimismul aproape imposibil de separat de imaginea lui.
La 20 de ani după moartea sa, poate acesta este motivul pentru care atât de multe dintre cuvintele lui încă sunt distribuite.
Pentru că în spatele omului care striga „Crikey!” în fața unui crocodil era un mesaj foarte simplu:
natura nu trebuie doar admirată. Trebuie protejată.
